Doi foști parteneri de viață au ajuns ”la cuțite”, așa cum spune o vorbă din popor, iar pe numele femeii a fost deschis un dosar penal pentru furt, lovire și alte violențe. În centrul acestui scenariu tensionat se află chiar o judecătoare de la Tribunalul Dolj, fostul prieten acuzând-o, suplimentar, și de hărțuire.
Sâmbătă, 14 octombrie, între judecătoare și fostul său prieten a izbucnit un conflict care a dus, în cele din urmă, la o plângere penală depusă de bărbat și la un dosar penal deschis pe numele magistratului.
Gândul prezintă imagini și informații, în exclusivitate, în urma acestui incident care are rădăcini mai vechi.
Mădălin, fostul prieten al judecătoarei, spune că relația dintre ei s-a încheiat în anul 2021, numai că, de atunci, este supus unor șicane repetate din partea femeii. Între cei doi există și un litigiu în plină desfășurare – la mijloc aflându-se și o sumă de bani – dar judecătoarea nu ar mai fi avut răbdare până la încheierea litigiului și ar fi revendicat banii.
În exclusivitate pentru Gândul, bărbatul a declarat că fosta sa prietenă, judecătoarea de la Tribunalul Dolj, s-a urcat la el în mașină, iar atmosfera s-a tensionat gradual.
”Judecătoarea s-a urcat în autoturismul meu și apoi mi-a sustras ochelarii de soare. M-a înjurat, mi-a tras o palmă peste față, iar la plecare mi-a sustras din torpedou și suma de 16 lei.
Șicanările din partea dânsei sunt repetate, după ce am încheiat, în anul 2021, relația sentimentală pe care am avut-o. Deși există un litigiu, doamna magistrat a ales varianta unui interlop de a-și exprima punctul de vedere.
Tot ieri (n.red. – sâmbătă, 14 octombrie 2023), având în vedere cele întâmplate, am formulat și depus o plângere penală pentru lovire, furt, injurii, plus constatarea abaterilor în trafic din momentul hărțuirii”, a declarat fostul iubit al judecătoarei, în exclusivitate pentru Gândul.
Gândul a încercat, de altfel, să obțină și punctul de vedere al judecătoarei în legătură cu acuzațiile pe care fostul iubit i le aduce, numai că aceasta nu a dorit să comenteze pe marginea incidentului.
Întâlnirea dintre foștii iubiți s-a finalizat printr-un scandal care, în cele din urmă, va fi tranșat de oamenii legii. Judecătoarea, aflată la volanul unui Audi, ”i-a tăiat fața” fostului partener, care conducea o altă mașină, ulterior având loc o ”discuție” în autoturismul acestuia.
”Ai văzut așa ceva până acum?”, întreabă bărbatul, apoi îi spune judecătoarei, dând de înțeles că o filmează: ”Te fac vedetă!” Ulterior, o avertizează că poate rămâne fără permis pentru modul în care i-a trecut prin fața mașinii, iar judecătoarea îl invită să dea mașina cu spatele. ”Dă-i în spate!” Bărbatul o invită pe judecătoare să vină în partea dreaptă, iar aceasta se conformează.
În mașina bărbatului are loc, apoi, următoarea discuție care devine din ce în ce mai tensionată, cu fiecare minut care trece.
Prin intermediul unui comunicat de presă, reprezentanții Poliției Municipiului Băilești au transmis că au fost sesizați de bărbatul în vârstă de 34 de ani, iar în cauză a fost deschis un dosar penal ”sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de furt și lovirea sau alte violenţe”.
”În după-amiaza de 14 octombrie a.c., în jurul orei 16.00, polițiștii Poliției Municipiului Băilești au fost sesizaţi de către un bărbat, de 34 de ani, din localitate, cu privire la faptul că, în jurul orei 12.30, în timp ce se afla în autoturismul său împreună cu fosta prietenă, aceasta l-ar fi lovit cu palma peste față și i-ar fi sustras 16 lei, dar și o pereche de ochelari de soare.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de furt și lovirea sau alte violenţe, cercetările continuând pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care au avut loc evenimentele”, au transmis reprezentanții Poliției Municipiului Băilești, prin intermediul unui comunicat.
Citește și: