Revoluție în TVR. Senatorul Lucian Romașcanu cere separarea funcţiilor de conducere. Posturile închise se reinventează

Revoluție în TVR. Senatorul Lucian Romașcanu cere separarea funcţiilor de conducere. Posturile închise se reinventează
Publicat: 17/10/2023, 15:10

Membrii Comisiei pentru cultură şi media din Senat s-au întâlnit cu membrii Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune.  În Parlament, pe agenda comisiei pentru cultură şi media, se află o serie de iniţiative legislative care propun modificări substanţiale ale Legii privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Romane de Radiodifuziune şi Societăţii Romane de Televiziune.

Preşedintele comisiei, senatorul Vlad Mircea Pufu, a afirmat că se impune o colaborare mult mai strânsă între SRTv şi Parlament, iar senatorul Lucian Romaşcanu, fostul ministru PSD al Culturii, a reiterat ideea separării celor două funcţii de conducere în cadrul Societăţii, cea de preşedinte al CA şi cea de director general.

Televiziunea Română poate face față concurenței private cu bani publici

Întâlnirea dintre senatori și conducerea televiziunii publice a avut loc în contextul în care, în această perioadă, se află pe agenda Comisiei pentru cultură şi media o serie de iniţiative legislative care propun modificări substanţiale ale Legii 41/1994.

“Punctul de vedere al conducerii Televiziunii Române este esenţial din perspectiva eficientizării activităţii instituţiei. În cadrul discuţiilor au mai fost abordate şi alte subiecte ce au vizat situaţia investiţiilor şi perspectivele de dezvoltare ale Televiziunii publice, în contextul unei pieţe  a furnizorilor de servicii media audiovizuale marcată de o competiţie acerbă”, anunţă comisia într-un comunicat.

Senatorul Vlad Mircea Pufu a afirmat că se impune o colaborare mult mai strânsă între SRTv şi Parlament pentru a fi identificate cele mai bune soluţii legislative menite să eficientizeze activitatea televiziunii publice, cu scopul de a creşte vizibilitatea acesteia pe piaţa furnizorilor de servicii media audiovizuale.

Lucian Romașcanu cere separarea puterilor în TVR

Senatorul Lucian Romaşcanu, fostul ministru PSD al Culturii, a susținut ideea separării celor două funcţii de conducere în cadrul Societăţii, cea de preşedinte al CA şi cea de director general, precum şi introducerea în textul legii a incompatibilităţii funcţiei de membru în Consiliul de Administraţiei cu statutul de angajat al televiziunii publice, cu excepţia reprezentanţilor personalului angajat. La rândul său, senatorul Liviu Brătescu a salutat sprijinul acordat TVR Moldova, iar senatorul Lóránd Turos a apreciat reînfiinţarea posturilor TVR INFO şi TVR Cultural.

Directorul Turturică cere bani pentru salarii

Preşedintele director – general al SRTv, Dan Cristian Turturică, a apreciat interesul manifestat de membrii Comisiei pentru cultură şi media faţă de activitatea şi provocările cu care se confruntă Televiziunea Română şi a reiterat nevoia creşterii alocărilor de la bugetul de stat pentru instituţia pe care o conduce, întrucât bugetul actual al Societăţii este grevat într-o proporţie covârşitoare de plata salariilor şi plăţile către SNR, rămânând disponibile puţine resurse pentru dezvoltare”, se mai arată în comunicatul comisiei.

Memorialul TVR

La finalul întâlnirii, membrii comisiei au vizitat studioul 4 al Televiziunii Române, din care s-a transmis în timpul Revoluţiei din 1989. Pe lângă studioul 4, au mai fost vizitate arhiva, centrul multicanal şi studioul 2.

CITIȚI ȘI:

Lucian Romașcanu avertizează asupra lozincilor politice extreme. La cine face referire

Lucian Romaşcanu, despre Gala UNITER: ”Excelenţa trebuie premiată, dincolo de orice altceva”

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Călin Georgescu, acuzat de un om de afaceri că l-ar fi păcălit cu un milion...
Elena Lasconi, mărturie tulburătoare: 'Mama, pe care o iubesc atât de mult, a votat PSD!'
Reacția incredibilă a lui Gigi Becali despre moartea lui Helmut Duckadam
Nepoata lui Putin a vorbit despre cifrele reale ale pierderilor Rusiei în Ucraina, provocând stupoare...
Ultima dorință a lui Helmut Duckadam! Ce se va întâmpla cu trupul său neînsuflețit?!
Cine sunt membrii POT: Partidul bagă în Parlament foști angajați MAI, rezerviști din MApN și...
Purtătorul de cuvânt al PSD, despre finala Lasconi-Georgescu: „Decizia este clară”
Prigoană s-a răzbunat crunt înainte de a muri! Ce lovitură decisivă i-a dat șoferului care...
Pensii mai MARI cu 480 de lei pentru aceasta categorie de pensionari
Cât a crescut salariul mediu în România în ultimii 5 ani, comparativ cu inflaţia
De ce s-a împușcat în cap polițistul Ionuț Cobzaru. Problemele care l-au împins la gestul...
Imagini sfâșietoare cu soția lui Helmut Duckadam la priveghiul de pe Arena Națională. Alexandra este...
ULTIMĂ ORĂ! A murit o mare cântăreață și actriță. Adio, regina teatrului
Ce presiune trebuie să aibă anvelopele de iarnă?
Momente dramatice în Coreea de Sud. Are loc o luptă pentru putere între preşedinte şi...
Semnale CIUDATE din Cosmos, studiate cu un radiotelescop inactiv din 2020
Răsturnare de situație la Călin Georgescu. Anunțul fostului șef SRI: Oamenii nu se mai tem
Mobilizare fără precedent: România iese în stradă, ne întoarcem în anii 90
Andreea Bălan a fost cerută de soție de Victor Cornea, în avion. Momentul emoționant când...
Anunț bombă după renumărarea voturilor. ”Mai sunt 2-3 județe de numărat. Nu s-a remarcat nicio...
VIDEO De câte ori a fost înșelată Emilia Ghinescu, dar și peste ce anume nu...
Victor Cornea a reușit să emoționeze un avion întreg cu cererea în căsătorie! Iubitul Andreei...
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă apare Poliția Termică: - Aveţi 21 de grade în...
Imagini incredibile cu Mercur, surprinse de sonda BepiColombo