Polițiștii din SIBIU au descins la hoții de vaci de rasă. Prejudiciul se ridică la 30.000 de euro

Polițiștii din SIBIU au descins la hoții de vaci de rasă. Prejudiciul se ridică la 30.000 de euro
Publicat: 17/10/2023, 18:02

Hoții se pare că sunt din ce în ce mai inventivi și cu un tupeu tot mai mare. Se vede acest lucru din descinderile realizate marți de către polițiștii din județul Sibiu.

Oamenii legii au descins în Sibiu și alte două județe la mai mulți suspecți de furt de vaci de rasă

„La data de 17 octombrie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Avrig, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig, au efectuat 12 percheziții în județele Sibiu, Brașov și Covasna, la domiciliul unor persoane bănuite de săvârșirea a trei infracțiuni de furt calificat”, precizează IPJ Sibiu, într-un comunicat de presă.

Din cercetările efectuate a reieșit că, în perioada mai – august 2023, persoanele bănuite ar fi sustras 21 de bovine din județul Sibiu, pe care le-ar fi valorificat apoi, prin vânzare.

Prin presupusa activitate infracțională s-ar fi înregistrat un prejudiciu de 29.600 de euro.

Mai multe mijloace de probă, documente și telefoane au fost ridicate în urma perchezițiilor efectuate.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Avrig, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul inspectoratelor de poliție județene Brașov și Covasna.

Sursa foto: Poliția Română

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Se complică ancheta în cazul familiei din Suceava care a murit când se întorcea din...
Laurențiu Reghecampf o pune la zid pe Prodanca: 'Cum să-ți plătesc curentul când tu stai...
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
Tragedie în Dolj! Un băiat de doar 11 ani a murit, iar sora și mama...
Un român a fost arestat în Grecia pentru că ar fi dat foc intenționat unei...
Tatăl lui Vlad Pascu, criminalul de la 2 Mai, filmat în ipostaze strigătoare la cer....
Vedeta, suspectată că a apelat la medicamente pentru a slăbi RAPID. Face furori cu noua...
Staţiunile în care Marea Neagră s-a făcut verde. Turiştii evită să facă baie, dar experţii...
Vaticanul a dezvăluit abia acum adevărul. "Fecioara Maria care plânge" din Trevignano, un fals?
Traficul pe Valea Oltului va fi suspendat timp de o lună. Se fac defrișări pentru...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
IGPR: care este, de fapt, marja de toleranță a RADARULUI?
Tabloul complet şi programul sferturilor de finală de la UEFA Euro 2024
Au fost descoperite resturi din SCOARȚA PRIMORDIALĂ a PĂMÂNTULUI!
Ordinul UE, lege și în România. Se montează obligatoriu pe mașină de la 1 iulie...
Suntem spionați tot timpul. Oamenii care văd tot ce facem
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Monica Tatoiu a povestit un moment care a marcat-o din copilărie: „Ce bătaie am luat!...
Mesajul transmis de Prințesa Anne după ce a fost lovită de un cal. Care este...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul,...
Xi Jinping și Vladimir Putin s-au întâlnit la summitul securității din Kazahstan
×