„Nu vreau să rămân în România! Cu cât plec mai repede de aici, cu atât mai bine!” / ȘOCUL avut de un tânăr născut lângă Roma când s-a mutat la Bacău

„Nu vreau să rămân în România! Cu cât plec mai repede de aici, cu atât mai bine!” / ȘOCUL avut de un tânăr născut lângă Roma când s-a mutat la Bacău
Șocul avut de un tânăr născut lângă Roma când s-a mutat la Bacău / Sursa FOTO: Facebook
Publicat: 19/10/2023, 14:30

Îl cheamă Roberto Emanuele Lungu, dar prietenii îi spun Emi. Este născut la doar 35 de kilometri de Roma, în Palestrina, și vrea să se întoarcă acolo cât mai repede.

La vârsta de 13 ani, familia lui s-a întors în România, iar pentru Emi a fost un șoc teribil.

„Mă simt italian sută la sută”

Copilăria în Italia, viața acolo, plimbările prin Capitală și mâncarea, toate îl fac să-și dorească să revină în peninsulă.

Viața lui Emi s-a schimbat când avea doar 13 ani, iar familia s-a mutat satul Albele, aproape de Onești, județul Bacău. Două operații de hernie de disc succesive l-au obligat pe tatăl său să renunțe la munca în construcții, iar perspectiva unui trai chinuit în Italia părea ceva de neluat în calcul.

Astfel, cea mai bună soluție a fost să renunțe la casa închiriată în „Cizmă” și să vină în România, la Albele. Fiind doar un copil, Emi s-a văzut „luat pe sus” și adus în România, unde el bănuia că vine doar într-o vacanță.

Abia pe drum, a aflat că se mută definitiv. Sosirea într-un sat românesc fără drumuri asfaltate a fost un șoc, copilul lăsând departe pitorescu Castel San Pietro Romano, unde locuia înainte.

Nevorbitor de limba română, la școală s-a lovit de reticența colegilor, integrarea fiind mai grea decât sperau părinții. A reușit să promoveze examenul de Bacalaureat în România, dar nici după atâția ani nu s-a integrat aici. De fapt, în continuare susține că Italia reprezintă adevărata sa casă.

În vacanța de astă-vară, tânărul s-a dus în Norvegia, la ferma mătușii sale. S-a angajat acolo și plănuiește să strângă bani pentru a se înscrie la Facultatea de Mecanică din Iași.

Printre altele, el spune că visul lui este să se stabilească în Norvegia sau America, dacă se poate. În State vrea chiar să-și deschidă o firmă în domeniul mecanicii auto.

Nu vreau să rămân în România; cu cât mai repede plec de aici, cu atât e mai bine. Nu-mi place limba, nu-mi place mâncarea. M-au luat prea dintr-odată când am plecat și mie mi s-a pus pata”, spune Emi despre experiența sa în România.

„Eu mă simt italian sută la sută. Mi-e foarte greu să mă exprim în română, în italiană mi-e mai ușor. Gândesc în italiană, vorbesc în italiană, mă port ca un italian”, completează el, potrivit rotalianul.com.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Șoc în timpul unei execuții, în SUA. Ce a făcut un bărbat chiar înainte de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Elena Lasconi, o studentă mediocră. Cum arată notele primite de candidata la președinția României
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
9 luni de la moartea Mioarei Roman: "Toate pomenile pentru mama mea le-am făcut singură"....
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Jean Michel Jarre, Nașul muzicii electronice. „Pentru mine, muzica electronică este la fel ca gătitul:...