Iubitul judecătoarei din Suceava suspectată că lua mită de la traficanți și se droga, ARESTAT preventiv / Acuzațiile aduse de Parchetul General

Iubitul judecătoarei din Suceava suspectată că lua mită de la traficanți și se droga, ARESTAT preventiv / Acuzațiile aduse de Parchetul General
Judecătoarea Ana Maria Chirilă
Publicat: 19/10/2023, 16:46

Iubitul judecătoarei Ana Maria Chirilă, care este suspectată că lua mită de la traficanții de droguri și priza cocaină, a fost arestat preventiv, în urma unei decizii a Curții de Apel București. El este suspectat de trafic de influență.

Ciprian Cotoară, unul dintre presupușii traficanți de droguri cărora judecătoarea din Suceava le livra informații despre mandatele de supraveghere și de percheziție, a fost arestat preventiv.

„Inculpatul a pretins de la o persoană suma de 30.000 de euro, bani pe care i-a și primit, în două tranșe, în perioada octombrie – noiembrie 2021, pentru a-și exercita influența asupra magistraților de la Curtea de Apel Suceava în vederea obținerii unei soluții de achitare a unei persoane trimise în judecată pentru infracțiunea de refuzul de recoltare a probelor biologice”, potrivit unui comunicat al Parchetului General.

În același dosar, a fost arestată deja Ana Maria Chirilă și un alt interlop care i-ar fi dat mită judecătoarei.

Judecătoarea Ana Maria Chirilă de la Tribunalul Suceava, suspectată că se droga şi lua mită de la traficanţi

Judecătoarea Ana Maria Chirilă de la Tribunalul Suceava, suspectată că se droga şi lua mită de la traficanţi, rămâne în arest preventiv. În spatele gratiilor va rămâne și Mihai Pînzari, zis „Tonici”,  interlopul suspectat de procurori că i-a dat magistratului mașini, bijuterii, bani, excursii, pază și protecție, în schimbul unor soluții favorabile.

Decizia a fost luată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, miercuri seara. Completul de la ICCJ a respins contestația celor doi la măsura preventivă.

Astfel, judecătoarea Ana Maria Chirilă și Mihai Pînzari rămân în arest.

Accepta „orice” mită

Din declarațiile de avere, rezultă că judecătoarea Ana Maria Chirilă este divorțată și a trecut printr-un proces de partaj. Acum, ea era iubita unuia dintre presupușii traficanți de droguri.

Judecătoarea este acuzată că le livra presupușilor traficanți de droguri, dintre care unul era iubitul ei, informații despre mandatele de supraveghere și de percheziție care îi vizau. În schimb, primea droguri, bijuterii, vacanțe, alimente. „Orice accepta”, au declarat surse judiciare pentru G4media.ro.

Magistratul din Suceava are în grijă cei trei copii minori rezultați în urma mariajului. După ce a fost arestată, copiii au rămas la bunici.

Judecătoarea are trei credite la bancă, în valoare totală de peste 300.000 de lei. În conturi nu deține nicio sumă de bani, chiar dacă a declarat venituri din salarii de peste 17.000 de lei pe lună.

Ana Maria Chirilă a lucrat înainte la Tribunalul Cluj, dar apoi a promovat la Curtea de Apel Suceava. Judecătoarea a fost arestată pentru 30 de zile sub acuzații de corupție, consum de droguri și favorizarea infractorului.

Dosarul este instrumentat de procuroarea Mihaela Iorga Moraru de la Parchetul General.

Mită de la interlopi

Judecătoarea este acuzată că ar fi primit mită de la interlopul Mihai Pînzari zis Tonici din Rădăuți, pe care îl judeca chiar ea pentru răpire și camătă. Conform portalului instanței de judecată, magistratul trebuia să pronunțe verdictul chiar vineri, 13 octombrie 2023.

Presa locală din Suceava a relatat despre cazul interlopului Tonici. În aprilie 2016, un autoturism cu geamuri fumurii și fără numere de înmatriculare a descins la un service auto din Frătăuți, județul Suceava. Doi indivizi cu cagule au coborât, au spus pe un ton grav că au un mandat pe numele unuia dintre mecanicii service-ului, un tânăr de 19 ani bănuit de patron de furt. Mascații l-au încătuşat şi l-au urcat în maşină. Totul s-a petrecut extrem de repede, iar ceilalţi angajaţi au crezut că a fost vorba de o acțiune legală, a organelor statului.

Tânărul a fost dus într-o pădure de lângă localitatea Măneuţi unde l-au bătut timp de două ore cu pumnii, picioarele şi cu un baston telescopic până a recunoscut furtul unui seif din incinta service-ului auto. A fost filmat în timp ce recunoştea furtul. Ulterior, la DIICOT, victima a declarat că „a recunoscut” furtul, sub teroare, deși nu avea nicio legătură.

Cămătari care percepeau „dobânzi” de peste 100%

Interlopul care i-ar fi dat mită judecătoarei este acuzat și de camătă. El ar fi împrumutat 6.000 de euro unui bărbat și apoi i-a cerut nu mai puțin de 13.300 de euro. Cum datornicul nu a putut respecta înțelegerea, Mihai Pînzari i-ar fi luat o casă din Măneuți, depusă gaj.

Un alt împrumut către o familie ar fi fost de 10.000 de euro, cu termen de un an și cu dobândă lunară de 1.000 de euro. Până la urmă, inculpatul ar fi luat un cap tractor pentru acoperirea datoriei. Într-un alt caz, interlopul ar fi acordat un împrumut de 1.500 de euro cu o dobândă lunară de aproape 300 de euro.

Acuzații grave planează asupra judecătoarei

Judecătoarea este acuzată și de trafic de influență. Ar fi ajutat o altă persoană să obțină 30.000 de euro de la un inculpat dintr-un dosar cu infracțiuni la regimul circulației, făcându-l să creadă că ar avea influență asupra colegilor judecătoarei să îl achite. Ulterior, inculpatul a denunțat-o pe judecătoare.

Procurorii nu au mai investigat cazuri de corupţie în magistratură din 2018 când competenţa de a ancheta astfel de dosare a fost luată de la DNA şi dată la SIIJ, fosta Secţie Specială, care „se lupta” mai mult cu presupusele cazuri de abuzuri din justiţie. Acum, competenţa de a ancheta magistraţi revine unor procurori anume desemnaţi de CSM.

Se pare că magistratul se droga cu cocaină

Din datele procurorilor, magistratul era consumator de cocaină. Ba chiar și-ar fi pus locuința la dispoziție pentru consumul de droguri.

„În perioada septembrie – octombrie 2023, inculpata a deținut în locuința sa droguri de mare risc în vederea consumului propriu, iar în anumite perioade a pus la dispoziția unor persoane locuința sa în vederea consumului de droguri”, susțin procurorii.

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Câte zile libere mai au românii până la finalul anului. Sunt garantate de Guvern
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Economiile pentru bătrâneţe de la 8 milioane de români finanțează proiectul Neptun Deep din Marea...