Guvernul Israelului a prezentat Parlamentului, vineri, etapele operațiunii militare din Fâșia Gaza, subliniind că obiectivele includ înlăturarea de la putere a grupului Hamas, distrugerea infrastructurii teroriste și securizarea teritoriului palestinian.
Yoav Gallant, ministrul israelian al Apărării, a declarat, în fața membrilor Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare din Knesset, că armata israeliană va distruge infrastructura militară creată de Hamas și va crea un nou ”regim de securitate” în Fâșia Gaza.
Yoav Gallant a precizat că operațiunile militare israeliene vor avea trei etape. ”Acum, suntem în prima etapă, raiduri aeriene, care vor fi urmate de manevre terestre, pentru eliminarea combatanților și avarierea infrastructurii, pentru a învinge și a distruge Hamas. Operațiunea terestră va continua la intensitate mai redusă, pentru eliminarea punctelor de rezistență”, a afirmat Yoav Gallant, citat de cotidianul The Times of Israel.
”Al treilea pas va fi crearea unui nou regim de securitate în Fâșia Gaza, renunțarea la responsabilitatea Israelului pentru viața de zi cu zi din Fâșia Gaza și crearea unei noi realități în materie de securitate pentru cetățenii Israelului și pentru locuitorii comunităților situate în apropiere de Fâșia Gaza”, a precizat Yoav Gallant.
Comandamentul Sudic al armatei israeliene a semnalat, joi, că viitoarea incursiune terestră în Fâșia Gaza va fi ”îndelungată și intensă”.
Guvernul Israelului a permis, pe fondul apelurilor internaționale, furnizarea de asistență umanitară în Fâșia Gaza prin Egipt. Punctul de tranzit Rafah, de la frontiera dintre Egipt și Fâșia Gaza, ar urma să fie deschis sâmbătă.
Bilanțul bombardamentelor israeliene asupra teritoriului palestinian Fâșia Gaza este de cel puțin 3.785 de morți, printre care se numără 1.524 de copii, a anunțat joi Ministerul local al Sănătății. Alte 12.493 de persoane au fost rănite în bombardamentele efectuate de Israel ca ripostă la atacurile comise de militanți islamiști pe teritoriul israelian.
În Israel, bilanțul atacurilor militanților grupurilor Hamas și Jihadul Islamic este de cel puțin 1.300 de morți și peste 4.000 de răniți.
Foto: Profimedia
Citește și: