Prima pagină » Actualitate » Un cadavru aflat pe o peluză, ignorat câteva zile. Au crezut că este „decorațiune” de Halloween

Un cadavru aflat pe o peluză, ignorat câteva zile. Au crezut că este „decorațiune” de Halloween

Un cadavru aflat pe o peluză, ignorat câteva zile. Au crezut că este „decorațiune” de Halloween

Cadavrul unui bărbat din statul american Carolina de Nord a fost ignorat mai multe zile deoarece cei care l-au văzut au crezut că este un manechin folosit pentru Halloween, sărbătoarea populară care se apropie.

Victima este Robert Owens, un bărbat în vârstă de 34 de ani. Acesta a fost găsit stând cu fața în jos, în iarbă, lângă o casă din orașul China Grove, transmite un post de radio local.

Cu o zi înainte să ajungă oamenii legii acolo, o echipă de muncitori care tundea iarba a ocolit cu grijă cadavrul, crezând că este un manechin folosit pentru Halloween.

Cauza morții bărbatului nu este cunoscută, urmând să fie efectuată o autopsie. Polițiștii nu cred că este vorba de un caz de omor.

Halloween este sărbătorit pe 31 octombrie. În America, mulți oameni investesc sume serioase în decorațiuni pentru acest eveniment. Potrivit BBC, americanii ar putea ajunge să cheltuiască 12 miliarde de dolari în acest an pe produse legate de Halloween.

Alex Manole este un tânăr jurnalist, aflat la început de carieră, absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din București. Alex este pasionat de gaming, internet și tehnologii ... vezi toate articolele

Citește și