Gabriela Salgău, o româncă în vârstă de 51 de ani, renumită în Italia după ce a câștigat titlul de Miss Lady Sanremo, în 2022, a fost găsită moartă în locuința sa din Portogruaro, un orășel din provincia Veneția, în regiunea Veneto.
Chiar cei doi fii ai săi au găsit-o fără suflare, vineri, 20 octombrie, în jurul orei 23:00, după ce au mers acasă la ea pentru că nu reușeau să-și contacteze mama.
La fața locului au intervenit imediat serviciile de urgență, dar acestea nu au putut să facă altceva decât să constate decesul, potrivit publicației NordEst24.it.
Carabinierii din Portogruaro au deschis o anchetă în acest caz și, potrivit primelor informații furnizate de personalul medical, cauza decesului ar fi fost un infarct survenit brusc.
Originară din localitatea Sfântul Ilie, județul Suceava, Gabriela își construise întreaga viață în Portogruaro, unde și-a găsit atât un loc de muncă, cât și dragostea.
De asemenea, ea mai era cunoscută și pentru implicarea sa în cauze nobile, în special în lupta împotriva violenței asupra femeilor.
Ea câștigase și concursul de frumusețe Miss Ragazza Cinema, ulterior devenind devenit cunoscută pentru lupta împotriva violenței domestice după ce s-a fotografiat pe o bancă roșie în centrul orașului, cu ocazia unui protest din 2021 organizat de Ziua Internațională Împotriva Violenței Asupra Femeilor.
Anul trecut, Gabriela a câștigat prestigiosul titlu de Miss Sanremo Lady, fiind aleasă dintre 40 de participante înscrise în competiție.