Beni Gantz, fost viceprim-ministru al Israelului și actual ministru fără portofoliu în cabinetul de război al premierului Benjamin Netanyahu, a declarat joi că operațiunea Israelului împotriva teroriștilor Hamas din Gaza „se va intensifica în curând cu o forță mai mare”.
Gantz în vârstă de 64 de ani a precizat, în timpul unei conferințe de presă la Tel Aviv, că manevra de miercuri spre joi seara a trupelor IDF care au intrat cu infanteria în Gaza „este doar o etapă dintr-un proces pe termen lung care include aspecte de securitate, politice și sociale care vor dura ani de zile”.
În afară de etapele de apărare și atac, promovăm continuarea campaniei și disponibilitatea de a intensifica atacul împotriva Hamas și pe toate fronturile, după cum este necesar, a precizat Gantz.
Armata israeliană (IDF) a declarat joi dimineața că trupele și tancurile sale au efectuat o incursiune terestră pentru scurt timp în nordul Gazei, lovind mai multe ținte ale militanților, în timp ce o incursiune terestră mai largă se profilează după mai bine de două săptămâni de război. (detalii AICI)
Gantz a declarat în discursul său că „operațiunea se va intensifica în curând cu mai multă forță”.
„Când aud oră de oră, din toate părțile societății că trebuie să învingem, știu cu deplină încredere că așa va fi. Vom lucra pentru a restabili securitatea regională, iar lupta împotriva terorismului din Gaza va continua pe teritoriul Fâșiei Gaza și în profunzimea sa, oriunde și oricând este necesar, pentru a asigura securitatea așezărilor care se vor întoarce și se vor reconstrui”, a declarat Ganz.
,
Ministerul Sănătăţii din Gaza, controlat de Hamas, a declarat miercuri că peste 750 de persoane au fost ucise în ultimele 24 de ore, mai mult decât cele 704 ucise în ziua precedentă, precizează Associated Press. AP nu a putut verifica în mod independent numărul morților, iar aceștia precizează că ministerul din Gaza nu face distincție între civili și combatanți.
CITIȚI ȘI: