Campioana Farul Constanţa a terminat la egalitate, joi seară, pe teren propriu, scor 2-2, cu echipa UTA Arad, într-o partidă restantă din etapa a cincea a Superligii
Au înscris pentru gazde: Rivaldinho ’24, Artean ’50, respectiv Micovschi ‘7, Fabry ‘27.
Farul e neînvinsă de cinci etape, în care a înregistrat trei victorii şi două egaluri.
„Două meciuri, aceeași istorie, am produs mult fotbal ofensiv. Acum cred că nu am făcut un meci bun defensiv, nu am stat bine în teren, nu s-a alergat, am pierdut dueluri. Doar două goluri, cred că e puțin. E un joc, astăzi a fost un joc, cum a fost și cu U Cluj, dacă nu am dat gol la câte ocazii am produs, ce să facem?
„Sper ca la meciul cu Craiova să fie mult mai bine. (n.r. despre Fabry) Eu am lucrat cu jucători foarte buni, cred că e chiar peste Palic (n.r. Antun Palic, fostul fotbalist croat de la Dinamo), cred că e cel mai bun număr 10 de la noi din campionat. Îmi reproșez, trebuie să facem mai multe, să profităm de calitățile pe care le are.
Am vorbit (n.r. cu Gică Hagi la finalul meciului), suntem supărați amândoi, ne-am fi dorit să câștigăm, și noi am avut câteva contraatacuri, și ei au avut câteva situații”, a spus Mircea Rednic la finalul meciului Farul – UTA 2-2.
„Eu le-am zis doar că mici detalii, trebuie să te conectezi foarte bine, să fii convins de ce faci și atunci cred că lucrurile o să iasă. Mai am 10 copii care mă așteaptă, nu am nicio frică, poate ei sunt mai buni.
Lucrăm, încercăm tot timpul să producem ceva. Nu ne simțim campionii României. Sperăm să reglăm lucrurile, să mergem înainte, cu siguranță drumul va fi greu
(n.r. despre Iustin Doicaru) Doar a debutat, atât. L-am luat pentru că era stângaci, juca și decar, și vârf, și bandă, l-am luat, a fost șansa lui”, a spus Gică Hagi
Credit foto: Facebook / UT Atad