Deși în ultimele zile temperaturile au fost mai mari decât ar fi fost normal pentru această perioadă, mulți români se întreabă când vom avea prima ninsoare.
Iar întrebarea este una normală, dat fiind faptul că suntem deja în ultima lună de toamnă.
Meteorologii au stabilit, în principiu, când vom avea parte de prima ninsoare din iarna care urmează.
Temperaturile vor rămâne destul de ridicate săptămâna aceasta. Deși joi se va răci, temperaturile vor crește iar de vineri.
„Pentru zilele următoare se preconizează în continuare vreme anormal de caldă. Joi va fi o mică scădere, undeva spre 19 grade Celsius, în condițiile în care traversează ploile țara, după care temperaturile vor reveni la cele foarte ridicate. Și așa vom continua aproape întreaga lună noiembrie. Cel puțin primele două săptămâni vor fi cu mult peste cele normale”, a declarat meteorologul Simona Căpșună pentru Observator.
Cât despre ninsori, experții spun că „prima zăpadă este posibilă abia după luna decembrie. Deși temperaturile vor rămâne ridicate, în noiembrie apar ploile, ceea ce va mai îndrepta problema secetei extreme.
„Pentru agricultură este o situație extrem de gravă pentru sudul și estul țării, comparăm cu anul trecut, era mai mică zona cu secetă excesivă. Noiembrie se prefigurează o lună cu mai multe precipitații, ele sunt deja active, vor fi în trecere cam peste toată țara, în fiecare săptămână. La nivelul întregii luni, tendința este de exces de umiditate”, mai spune meteorologul.
Florinela Georgescu, director în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie, a spus că iarna 2023-2024 va fi una normală pentru România, cu episoade de ninsori abundente și ger.
Potrivit acesteia, este posibil ca în luna februarie să avem parte de cantități mari de zăpadă.
„Din punct de vedere al precipitațiilor, atât la noi în țară cât și în cea mai mare parte a Europei, decembrie pare a fi o lună care să se încadreze în aria climatologică, deci precipitațiile nu vor lipsi, dar nici nu există un semnal al unor zone cu un excedent de luat în seamă”, a explicat ea în cadrul conferinței Focus Energetic.
Sursa foto: Shutterstock