VIDEO | Soprana Felicia Filip a vorbit la podcastul ALTCEVA despre rolul din „Traviata”, care a consacrat-o la nivel mondial. Cum l-a obținut

Publicat: 05/11/2023, 16:26
Actualizat: 06/11/2023, 09:03

Sâmbătă, 4 noiembrie, Adrian Artene adus în fața publicului, în cadrul podcastului ALTCEVA, o discuție emoționantă cu Felicia Filip (64 de ani), un dialog printre lacrimi cu celebra soprană, despre miracole și muzica de dincolo care este limbajul cosmic. Printre altele, artista a povestit cum a obținut rolul „Violetta” din Traviata.

„A fost o căutare, rolul m-a căutat pe mine, eu l-am căutat pe el și ne-am întâlnit, la un moment dat. Prima mea întâlnire cu Traviata a fost la Brașov, la Teatrul Muzical, pe care apoi Cristian (regizorul de operă Cristian Mihăilescu, care este și soțul artistei-n.r.) l-a făcut Opera din Brașov (…), după care au fost încercările mele, în urma unor audiții, de a ajunge la Picolla Scala*, unde nu s-a putut, pentru că nu mi s-a dat voie (fiind vorba de perioada comunismului-n.r.). Apoi, încercările în urma concursurilor pe care le-am câștigat și de pe urma cărora m-am întors cu contracte în buzunar, mi s-au închis ușile, au fost încercări de genul acesta. Și, imediat după ’90, mi-am reluat vechile «obiceiuri» și am reluat legătură cu impresarii care doriseră înainte (de ’89-n.r.) să facem ceva împreună și un prim spectacol în acest sens a fost, într-adevăr, spectacoul cu titlul «Traviata», care a avut loc în Elveția și pe care l-am obținut la modul… am dat o audiție, în urma unei săptămâni în care cântam de 3 ori pe zi (…) și nu ieșea nimic. Și, în ultima zi, am luat cartea de telefon, am căutat un nume de impresar, l-am gasit… «Sunt eu, cea pe care ați auzit-o la concursul Belvedere și vreau dau o audiție!». «Da, vino!». Am dat o audiție și a fost un foarte frumos moment, atunci. Într-un teatru din Viena, acest domn impresar a găsit, printr-un prieten, director de teatru, un pianist. Și… «hai te aud cântând». Era gol spațiul respectiv, el… la balcon. Și în momentul în care eu am început cânt, îl văd o ia la fugă, disperat, din balcon… eu cântând în continuare. Ce a făcut el?! Auzindu- cântând, a fugit repede cheme directorul, audă pe mine cum cânt. Și de aici, de al această audiție pe care am dat-o, am plecat cu contractul, în sensul în care… mergi, dai audiție (oficială-n.r.) la Teatrul „Opera din Basel”**, Elveția, unde au debutat printre alții Montserrat Caballé, ea este cea care tot acolo a făcut primul spectacol”, a povestit soprana Felicia Filip, la podcastul Altceva.

Mai departe, artista a dezvăluit cum a ajuns la audiția oficială din Elveția, „în urma unei acțiuni de poveste”, la care a participat și soțul său.

„Eu și Cristian am strâns banii, ce aveam, cumpărăm repede biletul, în urma unei acțiuni de poveste. Cum într-o vineri, după ora 4 (P.M.-n.r), am bătut în geam la Ambasada Elveției, n-aveam viză. Și doamna de acolo deschide fereastra, noi fiind în stradă, pe trotuar… «Noi suntem… și mâine avem ( aveam invitația)… mâine trebuie să cânt la această audiție». Doamna respectivă mi-a luat de pe geam pașaportul și respectiva scrisoare și mi-a spus… «veniți peste o oră și jumătate». Și peste o oră și jumătate aveam viza, după care – repede – mi-am cumpărat biletul, după care am anunțat la Basel voi ajunge la ora care la care ateriza avionul și respectiva comisie m-a așteptat pe mine. Eu, în lift, am făcut vocalize, m-am pregătit, m-am schimbat. Am cântat și am luat rolul și am fost în distribuție. De obicei, două soprane sunt pe rol, se asigură dublă distribuție… Eu am fost în prima distribuție și de aici am început frumoasa mea poveste”, a mai spus artista.

Traviata (titlul original,în italiană, La traviata) este o operă în trei acte compusă de Giuseppe Verdi, pe libretul în limba italiană al lui Francesco Maria Piave. La baza operei stă romanul lui Alexandre Dumas fiul, „Dama cu camelii”. Premiera operei a avut loc la Teatro La Fenice din Veneția, în data de 6 martie 1853.

„Invitata ediției de față este una dintre artistele solare ale României, este un bun de patrimoniu cultural, este artista pentru care cerul nu este prea sus”, a spus realizatorul Adrian Artene, în introducerea podcastului „Altceva”…

Fiecare episod „Altceva cu Adrian Artene” poate fi urmărit pe Youtube.

*Piccola Scala a fost un teatru de operă din Milano, construit la mijlocul secolului al XX-lea în via Filodrammatici, lângă teatrul major cu același nume. Sala, proiectată de Piero Portaluppi și Marcello Zavellani Rossi, a fost inaugurată la 26 decembrie 1955 și a rămas activă timp de aproape treizeci de ani. Programarea operelor și concertelor a fost suspendată în mod neașteptat, în octombrie 1983, ca urmare a modificării reglementărilor privind siguranța locurilor de divertisment public.

**Teatrul Basel este teatrul municipal al orașului Basel, Elveția, care găzduiește companiile de operă și balet ale orașului. Teatrul prezintă, de asemenea, piese de teatru și musicaluri, pe lângă opere și operete.

Marian Popescu
Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Retragere bani cash la ATM. Schimbare în premieră pentru cine scoate numerar de pe card
Ultimul boem al secolului XX. S-a stins singur și trist, înconjurat doar de pisicile sale
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Cum a intoxicat propaganda nazistă România