Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat prognoza meteo pentru perioada 6 – 19 noiembrie. În următoarele două săptămâni vremea va fi oscilantă, cu valori termice în scădere. Ploile vor fi prezente în cea mai mare parte a intervalului.
Vremea va fi deosebit de caldă în primele două zile din interval, cu medii ale maximelor de 18 grade, apoi se va răci uşor, dar maximele se vor situa în continuare peste norme, în jurul a 15 grade şi abia din data de 12 noiembrie se va resimţi o răcire mai accentuată, când acestea vor coborî spre 10 – 12 grade. Regimul termic nocturn va fi oscilant până în data de 13 noiembrie, astfel încât va avea variaţii între 4 şi 10 grade mediat regional, apoi se va menţine relativ constant la 2 – 4 grade. Activitatea pluviometrică va fi destul de scăzută pe parcursul intervalului, cu o probabilitate ca precipitaţiile să se manifeste la nivel local doar în data de 8 noiembrie.
În prima săptămână din interval, vremea se va răci treptat, însă, cu toate aceste variaţii, valorile termice se vor situa peste normele caracteristice perioadei, cu medii ale maximelor între 12 şi 20 de grade şi ale minimelor între 4 şi 10 grade. După această perioadă, regimul termic va avea un parcurs relativ constant, diurn mediat regional în jurul a 11 grade, iar nocturn la 2 – 4 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi ridicată în aproape toate zilele din perioada estimată.
Valorile termice vor fi oscilante în prima parte a intervalului, dar se vor situa, în marea lor majoritate, peste normele caracteristice perioadei, cu medii ale maximelor între 10 şi 18 grade şi ale minimelor între 4 şi 10 grade. A doua săptămână nu va avea variaţii semnificative din punct de vedere termic, astfel încât, mediat regional, temperaturile diurne vor fi de 9 – 11 grade, iar cele nocturne de 2 – 4 grade. Ploile îşi vor face apariţia pe tot parcursul intervalului, dar se vor semnala pe arii mai extinse şi mai însemnate cantitativ, cu o probabilitate mai mare în 6 şi 11 noiembrie.
Vremea va fi cu mult mai caldă decât în mod caracteristic datei în primele două zile din interval, apoi se va răci treptat, dar până în data de 13 noiembrie valorile termice se vor situa în continuare peste normal. În aceste condiţii, mediile maximelor vor porni de la 16 – 18 grade, vor ajunge la 12 – 14 grade la finalul primei săptâmâni şi apoi vor oscila uşor în jurul a 8 grade. Minimele vor fi între zero şi 6 grade mediat regional, cu cele mai ridicate valori în zilele de 6, 8, 9, 11 şi 12 noiembrie. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi ridicată în 7, 8, 11 şi 12 noiembrie, iar în restul timpului se vor semnala cu totul izolat.
Temperaturile maxime vor scădea treptat pe tot parcursul intervalului de prognoză, astfel încât, de la medii de 16 – 17 grade în primele două zile, cu mult mai ridicate decât normalul perioadei, vor scădea la 12 – 14 grade, până în 11 noiembrie, după care se vor stabiliza în jurul a 8 grade. Temperaturile minime vor fi oscilante în prima săptămână, între 4 şi 8 grade, iar în următoarea se vor menţine la 2 – 4 grade, mediat regional. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi ridicată pe aproape tot parcursul intervalului, dar extinderea acestora va fi mai mare pe 11 noiembrie.
În primele trei zile din interval, vremea va fi deosebit de caldă pentru această perioadă, cu o medie a valorilor maxime de 22 de grade. Ulterior, deşi valorile termice vor fi în scădere, vremea va fi în continuare mai caldă decât în mod obişnuit pentru această perioadă, cu medii maxime de 16 – 20 de grade, iar până la finalul intervalului de prognoză acestea vor coborî la 12 grade. Minimele vor fi oscilante în prima săptămână, între 8 şi 14 grade, cu cele mai ridicate valori în zilele 6, 8 şi 11 noiembrie, iar în a doua se vor menţine în jurul a 6 grade mediat regional. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată pe 8 noiembrie şi după 12 noiembrie.
Intervalul de prognoză va debuta cu o vreme deosebit de caldă pentru ultima decadă a lunii noiembrie, apoi se va răci uşor, iar din 12 noiembrie vor fi temperaturi maxime de la 22 spre 12 grade şi minime de la 10 până la 2 grade. Precipitaţiile işi vor face apariţia cu totul trecător, regimul pluviometric se va menţine deficitar, dar va exista totuşi probabilitatea de extindere a acestora în zilele de 8 şi 13 noiembrie.
Vremea se va răci treptat pe tot parcursul intervalului. Temperaturile maxime vor fi cu mult mai mari decât normele caracteristice primei decade a lunii noiembrie în primele două zile de prognoză, 21 de grade în medie, apoi, pe intervalul 6 – 12 noiembrie se vor situa între 14 şi 16 grade, iar până la sfârşitul prognozei vor ajunge în jurul a 11 grade. Regimul termic nocturn va fi oscilant în prima jumătate a estimărilor, între 4 şi 8 grade, cu cele mai mici valori pe 10 noiembrie. Ulterior, se va stabiliza la 2 – 4 grade, doar cu foarte mici oscilaţii. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi mai ridicată în 8, 11 şi 13 noiembrie, iar în restul timpului acestea se vor semnala doar trecător şi cu totul izolat.
În prima săptămână de prognoză, deşi valorile termice diurne vor avea o scădere treptată, se vor situa peste normele climatologice specifice primei decade a lunii noiembrie, chiar cu mult la început, astfel că mediile maximelor vor fi de la 10 spre 6 grade, însă din data de 13 noiembrie vor avea doar mici oscilaţii în jurul a 3 grade mediat regional. Minimele nocturne vor fi în medie între -2 şi 4 grade în prima jumătate a estimărilor şi ulterior vor coborî spre -4 grade. Precipitaţiile se vor manifesta în mare parte a perioadei, dar probabilitatea de extindere va fi mai ridicată în zilele de 8 şi 11 noiembrie.