Cum a fost afectată concurența în sectoare-cheie în ultimul an? Bogdan Chirițoiu: „Vedem regrese”. Se vor menține plafonările din economie?

Cum a fost afectată concurența în sectoare-cheie în ultimul an? Bogdan Chirițoiu: „Vedem regrese”. Se vor menține plafonările din economie?
Publicat: 06/11/2023, 16:33

Raportul de anul acesta al Consiliul Concurenței arată că s-au înregistrat în multe dintre cele 44 de sectoare monitorizate un regres privind îndeplinirea unor precondiții ale concurenței. „Responsabile” pentru această situație sunt crizele din ultimii 10 – 15 ani – de la criza financiară, la crizele generate de Covid-19 și, mai recent, războiul de la granițele României – care au dus la injecții de bani în economie și reglementări, dar și o inflație mai ridicată.

Președintele Consiliul Concurenței. Bogdan Chirițoiu, a detaliat, luni, cele mai ni evoluții din domeniu, în contextul economic delicat din ultimul an.

„Nu vorbim neapărat de încălcări ale legii, ci de factori care duc la o concurență bună, care facilitează o concurență bună. Deci, acum vedem un regres privind structura unor sectoare, da, deci nu vorbesc de încălcările legii, ci a numărului de companii prezente în piață, a ușurinței pentru o nouă companie să intre în acea piață. Deci acestea sunt elementele care sunt niște precondiții ale concurenței și avem sectoare în care tradițional vedeam probleme, unele unde avem foarte puțini jucători, cum e zona materialelor de construcții, sau zone în care avem reglementări, cum e zona profesor liberale. Da, deci pe astea le semnalam în fiecare an ca fiind sectoarele cele mai problematice din punct de vedere concurențial”, a explicat Bogdan Chirițoiu, luni, în contextul conferinței „Concurența în sectoare cheie”, organizată de instituție.

Dacă în cazul domeniului energiei și al alimentelor, plafoanele au fost stabilite ca urmare a efectelor crizelor suprapuse, prețul asigurărilor auto obligatorii au fost plafonate ca urmare a problemelor deja „cronice”, după cum a punctat Bogdan Chirițoiu în debutul evenimentului.

„Ce vedem în acest an, repet, efectul crizei și intervențiile guvernamentale pentru combaterea crizei, vedem regrese pe zona de energie, nu unde s-a venit cu o rereglementare – și de asta spuneam că problema pentru perioada următoare, de unu, doi ani este cum vom reuși să redeschidem piața într-un mod care să fie sustenabil atât pentru consumatorii casnici, cât și pentru industrial, dar care să permită, repet, concurența, desfășurarea concurenței. De asemenea, nu avem reglementările pe RCA și în general problematica asigurărilor care nu e rezolvată, nu?, a fost o serie de falimente în ultimii în ultimii ani actori mari și de pe piață a fost nevoie de introducerea unor controale de preț până când piața absorbit șocul acestor falimente. Dar, iar se pune problema cum mergem mai departe, cum intrăm într-o normalitate pe această zonă. Da, deci cam astea sunt sectoarele unde vedem din punct de vedere al structurii pieței vedem regrese față de anii anteriori”, a precizat președintele autorității de concurență.

Se va prelungi plafonarea tarifului RCA?

În ceea ce privește plafonarea tarifelor pentru RCA, președintele Consiliului Concurenței amintit că a propus și susținut această măsură pentru a da timp pieței să își revină după disparția se ajusteze la dispariția unui mare jucător, Euroins, la scurt timp după scoaterea de la piață a City Insurance.

Totuși, Bogdan Chirițoiu a subliniat necesitatea îmbunătățirii legii din domeniul asigurărilor înainte de eliminarea plafoanelor.

Plafonarea tarifelor pentru asigurările obligatorii de răspundere civilă auto (RCA), la nivelul maxim de la finalul lunii februarie 2023, a fost decisă inițial pentru o perioadă de șase luni, care expira pe 10 octombrie. Guvernul a prelungit apooi măsura până la finalul acestui an.

„Perioada asta de plafonare va expira anul viitor, dar și până atunci trebuie să avem o soluție. Noi avem un proiect de lege pe care l-am propus de acum doi ani, care credem că ar îmbunătăți funcționarea pieței. Eu sper că proiectul acela sau o variantă a lui o să ajungă să fie transpus în legislație. Dar nu vom elimina pur și simplu plafonarea fără să punem în locul ei un set de măsuri care să permită funcționarea bună a pieței, pentru că repet, falimentele astea n-au apărut din neant. Piața avea probleme, problemele legislației asigurărilor au contribuit, nu spun că au cauzat singure, dar au contribuit  la criza din piață RCA”, a precizat președintele Consiliului Concurenței.

La întrebarea presei, Bogdan Chirițoiu nu a exclus din start varianta de prelungire a măsurilor de plafonare, doar că aceasta nu i se pare probabilă în acest moment.

„Mi-e greu să cred, deja am avut o plafonare, am avut o extindere, mi-e greu să cred că putem ajunge la (prelungirea plafonării – nr. ). Adică deja e timp suficient ca să venim cu o soluție legislativă care să pună lucrurile la Ponta. Lege nu se adoptă greu în România, ne hotărâm greu. Deci problema e de voință. Dacă avem voința aia, legile, tehnic, uneori avem o viteză uluitoare la adoptare, adică e ordonanță sau e lege în Parlament, se adoptă cu o viteză extraordinară. Deci problema nu e că nu avem timp, problema este să ne hotărâm ne hotărâm”, a declarat președintele Consiliului Concurenței.

Va crește prețul la alimente?

În ceea ce privește măsurile de plafonare la alimente, Bogdan Chirițoiu recomandă un mecanism de conformare voluntară.

„Atât categoric atât mecanismul din primăvară, că era mecanismul voluntar, cât și mecanismul OUG, au avut efect. În ambele cazuri am văzut reducere de prețuri, mai mult la lactate, mai puțin la produse din carne, dar am văzut reduceri la toate categoriile de alimente – evident cele mai mari, la cele sezoniere, reduceri substanțiale la lapte și la produse lactate și reduceri destul de mici la produse din carne, dar efecte am văzut”, a precizat președintele autorității de concurență.

„Ideea este cum mergem mai departe. Ne uităm la ce fac și alte țări, ne uităm și la ce au făcut greci și la ce au făcut francezii. Putem să ne inspirăm din diferite modele pe care le vedem în Europa. Noi în general recomandăm un mecanism voluntar, care se pare că are mai multă flexibilitate și cred că are șanse să ducă la efecte bune pentru populație, fără a perturba relații economice, fără a perturba retailerii, dar mai ales producătorii. Situația poate să difere de la un produs la altul și atunci e greu să pui o regulă, o lege care să se potrivească pentru toate situațiile”, a spus Bogdan Chirițoiu.

„Guvernul a declarat public că vrea să se asigure că și pentru anul viitor, cât timp persistă inflația, inflația ridicată  vom avea mecanisme de sprijin pentru populația vulnerabilă. Deci nu cred că problema este dacă se va interveni un fel, ci mai degrabă cum se va interveni”, a conchis președintele Consiliului Concurenței.

Sursa foto: Consiliul Concurenței

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Fiica Elenei Lasconi este internată în spital! Candidatul USR a primit această veste chiar îniante...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce se întâmplă cu Voyager 1? Sonda interstelară a activat un instrument nemaifolosit de peste...