Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus, luni, comunității internaționale cinci principii esențiale pentru relansarea perspectivelor de pace între israelieni și palestinieni, cerând eliminarea grupurilor teroriste din Fâșia Gaza și anularea tuturor restricțiilor impuse de Israel.
Ursula von der Leyen a reafirmat poziția Uniunii Europene privind susținerea soluției coexistenței a două state, israelian și palestinian. Președintele Comisiei Europene a cerut, în primul rând, eliminarea grupurilor teroriste din Fâșia Gaza.
”Știm ce s-a întâmplat după fostele conflicte militare din Fâșia Gaza. Grupul Hamas și-a reconstruit arsenalul și s-a pregătit pentru următorul conflict. Acest lucru nu trebuie să se mai întâmple, iar o misiune internațională de pace a Națiunilor Unite ar putea evita acest lucru”, a declarat Ursula von der Leyen, conform cotidianului Frankfurter Allgemeine Zeitung, în discursul rostit la Conferința ambasadorilor.
În al doilea rând, Ursula von der Leyen a propus înlăturarea de la putere a grupului islamist Hamas, considerat organizație teroristă de Uniunea Europeană. ”Fâșia Gaza nu poate fi un refugiu al teroriștilor, prin urmare, nu poate rămâne sub controlul Hamas”, a precizat președintele Comisiei Europene, cerând preluarea controlului administrativ de către Autoritatea Palestiniană.
”În al treilea rând, nu mai poate fi nicio prezență israeliană pe termen lung în Fâșia Gaza. Acest teritoriu trebuie să fie o parte esențială a viitorului stat palestinian”, a subliniat Ursula von der Leyen, cerând, în al patrulea rând, evitarea oricăror acțiuni de evacuare forțată a populației palestiniene. Israelul a somat civilii palestinieni să se mute în sudul Fâșiei Gaza, în contextul bombardamentelor intense asupra zonei de nord a teritoriului palestinian. ”Acțiunile de evacuare forțată ar genera preocupări suplimentare privind instabilitatea regiunii”, a atras atenția Ursula von der Leyen.
Al cincilea principiu propus de președintele Comisiei Europene se referă la anularea oricărei blocade israeliene asupra Fâșiei Gaza. ”Această politică nu a funcționat. Grupul Hamas și-a suplimentat arsenalul, în timp ce economia Fâșiei Gaza a fost distrusă”, a afirmat Ursula von der Leyen, notând că 70% dintre tinerii palestinieni din Fâșia Gaza nu au locuri de muncă, ceea ce a accentuat radicalizarea acestora.
Foto: Profimedia
Citește și: