MAE: 103 cetățeni români din Gaza și membrii familiilor acestora au primit permisiunea de a părăsi teritoriul

MAE: 103 cetățeni români din Gaza și membrii familiilor acestora au primit permisiunea de a părăsi teritoriul
Sursa foto: Profimedia
Publicat: 07/11/2023, 10:03
Actualizat: 07/11/2023, 11:18

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunță că 103 cetățeni români și membrii de familie ai acestora au primit, în această noapte, permisiunea de a părăsi Fâșia Gaza prin punctul de trecere Rafah.

UPDATE

Lista celor 103 persoane, care vor trece prin Rafah Al-Bri marți, 7 noiembrie, a fost făcută publică de Autoritatea Generală pentru Frontiere din Egipt. Sunt 72 de persoane cu dublă cetățenie și 31 cu cetățenie palestiniană, membri de familie. Dintre aceștia, aproape 20 de persoane nu au pașapoarte, nici palestinian, nici român.

Știrea inițială. 

Aceștia vor putea intra pe teritoriul Egiptului în cursul zilei de marți.

Potrivit MAE, aceștia urmează să fie evacuați cu respectarea tuturor procedurilor specifice.

„În continuarea precizărilor transmise în contextul situaţiei de securitate din Statul Israel şi Fâşia Gaza, Ministerul Afacerilor Externe informează că în urma acordului transmis de autorităţile israeliene şi cele egiptene, un număr de 103 cetăţeni români din Fâşia Gaza şi membrii de familie ai acestora au primit, în cursul nopţii trecute, permisiunea de a tranzita punctul de trecere a frontierei de la Rafah şi de a intra pe teritoriul Republicii Arabe Egipt. Aceştia au fost informaţi de către reprezentanţii Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah referitor la procedură, iar evacuarea lor în Egipt se va realiza pe parcursul zilei de astăzi cu respectarea tuturor procedurilor specifice impuse”, arată MAE.

În vederea preluării persoanelor evacuate, echipele consulare mobile din cadrul Unităţii de Reacţie Rapidă a Celulei de Criză MAE vor acorda sprijinul necesar în punctul de trecere a frontierei Rafah, pentru evacuarea rapidă a cetăţenilor români, respectiv asistenţa consulară specifică. 

Ulterior, cetăţenii români şi familiile acestora vor fi preluaţi de către reprezentanţii Ambasadei României în Republica Arabă Egipt şi cele două echipe mobile, care îi vor însoţi până la Cairo, de unde vor ajunge în România prin intermediul unei curse aeriene speciale.

Ce spune MAE despre românii care încă sunt blocați în Gaza: Să aibă răbdare, nu i-am uitat

Într-o declarație pentru Digi24, purtătorul de cuvânt al Ministerului, Radu Filip, a declarat că încă mai sunt cetățeni români blocați în Fâșia Gaza. El le cere acestora să aibă răbdare și îi asigură că autoritățile de la București fac toate demersurile necesare pentru a se asigura că aceștia vor putea părăsi în siguranță teritoriul.

„Mult mai mulți ne-au cerut sprijinul, vorbim de 260 de persoane, deocamdată doar 103 au primit acest acord. Nu înseamnă că nu vor mai urma și alte grupuri. Toată situația de securitate în zonă e volatilă, așa că nu voi lansa nicio perspectivă de timp. Fac apel la răbdarea acestora (a celor care nu au primit încă permisiunea să plece, n.red.), îi asigurăm că nu i-am uitat. Demersurile noastre vor continua susținut. Colegii de la oficiile consulare continuă dialogul cu ei, când avem informații vor ajunge la ei. Colegii mei rămân acolo, sunt echipe consulare mobile”, a declarat oficialul.

Sursa foto: Profimedia

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum au reușit spionii Israelului să se infiltreze în Hezbollah. Liderii grupării au făcut o...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
Mii de evrei trec prin România, în pelerinaj spre Ucraina. Zeci de zboruri pe aeroporturile...
Gabriela a murit într-un accident, iar soțul ei, pompier chemat la intervenție, a leșinat când...
Detalii şocante din ancheta uciderii româncei din Italia. Criminalul a omorât-o cu o mișcare de...
Doi pensionari români, prinși pe aeroportul din Munchen cu bijuterii în valoare de 650.000 de...
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Fosta prezentatoare tv care arată WOW la 54 de ani. La ce aliment a renunțat...
Localitatea terorizată de lupi. Atacă în fiecare noapte şi au ucis zeci de câini
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
Accident teribil în Teleorman! Gabriela a murit la doar 40 de ani, după ce s-a...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Au voie utilajele agricole să circule pe drumurile publice? Cum depășești corect un utilaj de...
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
A fost găsită o planetă CA PĂMÂNTUL în jurul unei stele foarte aproape de noi
Doliu în televiziune. A murit un prezentator celebru: A fost un prieten feroce
Tortul de ciocolată al Reginei Maria. Rețeta desertului regal
Hohote de plâns la Asia Express! Ce echipă a ajuns prima la Irina Fodor, în...
A fost împușcat la ieșirea din sediul unei televiziuni
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Raluca Moianu, despre căsătoria surprinzătoare a fiicei sale la 19 ani: ”Asta este viața!”
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Temu și Shein, luate în vizor de mai multe țări din Uniu­nea Europeană