EXCLUSIV | Soția lui Cherecheș, primarul din Baia Mare, ACUZATĂ de complicitate la dare de mită. Surse: „Edilul va fi audiat”

EXCLUSIV | Soția lui Cherecheș, primarul din Baia Mare, ACUZATĂ de complicitate la dare de mită. Surse: „Edilul va fi audiat”
Publicat: 10/11/2023, 10:44
Actualizat: 10/11/2023, 11:27

Apar informații de ultimă oră în dosarul în care soacra lui Cătălin Cherecheș, primarul din Baia Mare este acuzată că ar fi vrut să mituiască o judecătoare pentru ca aceasta să dea o decizie mai ”blândă” în procesul în care edilul a fost condamnat, în primă instanță, la 5 ani de închisoare pentru luare de mită în formă continuată.

Potrivit informațiilor transmise de surse judiciare, în exclusivitate, primarul Cătălin Cherecheș va fi citat pentru audieri, în acest dosar, iar procurorii au extins urmărirea penală și asupra soției sale, Denisa Tabita Cherecheș.

Soția lui Cătălin Cherecheș este acuzată de ”complicitate la dare de mită”, iar susele Gândul mai precizează că vineri – dar și în zilele următoare – vor fi audiați membri ai familiei, dar și mai mulți martori.

”Anchetatorii au extins urmărirea penală în cazul soției edilului din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, aceasta fiind acuzată de complicitate la dare de mită.

Azi și zilele următoare vor fi audiați la DNA membrii familiei și mai mulți martori. Inclusiv primarul băimărean va fi citat pentru a fi audiat”, au mai precizat surse judiciare, în exclusivitate pentru Gândul.

Claudia Gliga, soacra primarului, interceptată în mai multe rânduri de anchetatori

Claudia Gliga, soacra primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a fost interceptată în mai multe rânduri de anchetatori în timp ce discută cu mama judecătoarei Georgiana Rodica Farcaş Hîngan de la Curtea de Apel Cluj, despre pronunţarea unei soluţii „mai blânde” sau chiar achitarea primarului în dosarul acestuia de corupţie.

Potrivit documentelor depuse în instanţă, pe 5 noiembrie, la DNA – Serviciul teritorial Cluj a fost înregistrat un denunţ făcut de Georgiana Rodica Farcaş Hîngan, judecătoare la Curtea de Apel Cluj, şi mama acesteia, Rodica Farcaş Hîngan.

Acestea au dezvăluit că – la sfârşitul lunii octombrie a anului 2023 – o persoană cu numele Claudia, care s-a recomandat ca fiind soacra primarului din Baia Mare, Cherecheş Cătălin, a promis să cumpere cu o sumă cuprinsă între 50.000 – 100.000 euro afacerea deţinută de Rodica Farcaş Hîngan, pentru ca fiica acesteia să de o soluţie „mai blândă” în dosarul în care primarul are o condamnare în primă instanţă de 5 ani închisoare pentru corupţie. (informații detaliate AICI)

„Risc de reluare a judecății”

Monica Șortan și Georgiana Farcas-Hînganu sunt cele două judecătoare din completul de judecată de la Curtea de Apel Cluj care urmau să stabilească definitiv în cazul lui Cătălin Cherecheș, condamnat deja – în primă instanță – la cinci ani de închisoare cu executare.

„Cele două judecătoare”, explică sursele judiciare, ”provin de la instanțele locale. Hînganu ar fi căsătorită cu un procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, Boțogan Claudiu. Cei doi au fost, o bună perioadă de timp, magistrați în Turda”.

Aceleași surse judiciare atrag atenția cu privire la o posibilă situație juridică care ar putea conduce la trenarea soluționării, în 24 noiembrie, a dosarului lui Cătălin Cherecheș.

„Având în vedere calitatea magistratului și a mamei sale în dosarul de flagrant delict, automat potrivit legilor actuale aflate în vigoare ar intra în stare indiscutabilă de incompatibilitate de a mai pronunța soluția de la finalul lunii”, avertizează sursele Gândul. (detalii-șoc AICI)

Avocatul edilului: “Existau șanse reale ca să se constate mai multe nulități absolute!”

Contactat telefonic de Gândul, cunoscutul avocat Răzvan Doseanu, apărător al primarului Cătălin Cherecheș, a subliniat cîteva aspecte importante legate de respingerea cererii de abținere a judecătoarei-denunțător și ce șanse ar fi avut Cherecheș:

„Cred că declarația de abținere trebuia obligatoriu admisă, în condițiile în care unul dintre magistrații care fac parte din completul ce va da soluția în apel ar fi formulat denunț în legătură cu o pretinsă infracțiune de corupție raportată la prezentul dosar și la unul dintre judecătorii care urmează să dea soluția în acest dosar. Este evident că un astfel de magistrat nu poate fi imparțial și că indiferent de soluția pe care ar da-o, o astfel de soluție ar apărea ca fiind interesată.

Dacă ar dispune achitarea, s-ar interpreta că a fost influențată de mama acesteia, prin pretinsa infracțiune de corupție, iar dacă ar dispune condamnarea, ar apărea ca fiind o soluție data doar pentru a se distanța atât magistratul cât și mama sa de pretinsa infracțiune de corupție.

Indiferent de soluție, ea nu ar fi, evident, dată de un magistrat impartial. Se ridică semne de întrebare privind o eventuală capcană sau înscenare, în condițiile în care ar rămâne de stabilit cum soacra domnului Cherecheș, respectiv mama magistratului au ajuns să negocieze o soluție printr-o pretinsă faptă de corupție. Asta cu atât mai mult cu cât existau șanse reale ca să se constate mai multe nulități absolute cu privire la efectuarea urmăririi penale, consecința excluderii majorității sau aproape a tuturor probelor în acuzare.

Majoritatea probelor vizează înregistrări făcute de denunțătorul Cristian Șpan pe cont propriu după depunerea denunțului și fără obținerea unei autorizări obligatorii din partea unui judecător de drepturi și libertăți. Și fără ca acesta să fie în mod legal autorizat ca și colaborator autorizat al autorităților. Pe tema asta există și jurisprundență națională cât și a CEDO”, a declarat avocatul Răzvan Doseanu. (mai multe detalii AICI)


Citește și:

EXCLUSIV | Cherecheș va primi sentința în 24 noiembrie după ce judecătoarei-denunțător i s-a respins abținerea. Avocat: „Nu poate fi imparțială!”

Primarul unui oraş din România, condamnat la 5 ani de închisoare

Cherecheș, despre amenda de la CNCD: O plătesc, măcar să cumpere rechizite pentru copiii romi/ Edilul declară că reprezentanții CNCD vor fi invitați să participe la spargerea zidului

Adina Anghelescu
Cunoscut jurnalist de investigatii, generatia presei anilor '90, prin condeiul căreia au trecut toate marile scandaluri ale ultimilor 30 de ani. Licențiat mai mult
Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Exclusiv. Călin Georgescu: România e o colonie cu cetățeni sclavi
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Marii producători de mașini, nevoiți să plece de pe cea mai mare piață auto din...