DOCUMENT. Detalii din noua Lege privind sistemul public de pensii. Proiectul care a declanșat dezbateri aprinse în Coaliție are 62 de pagini

DOCUMENT. Detalii din noua Lege privind sistemul public de pensii. Proiectul care a declanșat dezbateri aprinse în Coaliție are 62 de pagini
Pensiile românilor vor fi recalculate după noua Lege a pensiilor
Publicat: 10/11/2023, 20:05

Legea pensiilor a fost adoptată de Guvern joi seara, la finalul a mai bine de 7 ore de discuții și contre între reprezentanții Coaliției de guvernământ. Varianta aprobată de Executiv a apărut, vineri, în spațiul public. Sunt 62 de pagini care cuprind noile modificări ce vizează sistemul public de pensii din România.

Legea intră în Parlament, în procedură de urgență. PSD își dorește adoptarea până pe 20 noiembrie. Noua lege a trecut, fără o sursa de finanțare prevăzută, în mod explicit, dar cu mici “reformulări” ale ministrului de Finanțe.

Mărul discordiei l-a reprezentat impactul bugetar și sursa banilor pe care pensionarii îi așteaptă „ca pe pâinea caldă”. Avizul dat de ministrul Finanțelor Marcel Boloș pentru noua lege care crește pensiile românilor vine însă cu o serie de observații.

Cele mai importante prevederi din Legea pensiilor

– pensiile a peste 4,7 milioane de beneficiari urmează să fie recalculate după noua formulă.

– de la 1 ianuarie 2024 punctul de pensie se majorează cu 13,8%, de la 1.785 de lei la 2.032 de lei, iar de la 1 septembrie 2024 pensiile se majorează în urma recalculării după noua formulă.

– dreptul la pensie se obţine după minim 15 ani de contribuţii, fără a fi luate în calcul perioadele necontributive asimilate (studii universitare, stagiul militar, concediul medical, şomajul, deportarea, prizonieratul sau detenţia politică).

– până în 2035, vârsta de pensionare pentru femei şi bărbaţi la 65 de ani urmează să se egalizeze treptat.
– în cazul femeilor, concediul pentru creşterea copilului este considerat perioadă contributivă, iar vârsta de pensionare se reduce cu 6 luni pentru fiecare copil (până la cel mult 3 ani şi 6 luni).

– se vor acorda puncte suplimentare pentru perioadele de cotizare mai mari de 25 de ani după următoarea formulă: +0,5 puncte/an pentru intervalul 26 – 30 de ani; +0,75 puncte/an pentru intervalul 31 – 35 de ani; +1 punct/an începând de la 36 de ani.

– sporurile nepermanente pentru care s-au plătit contribuţii se iau în calcul la stabilirea pensiei: acord global, al 13-lea salariu, plata cu ora, premii, prime etc.

„Pensiile se vor majora anual, la 1 ianuarie, cu rata medie a inflaţiei plus 50% din creşterea reală a salariului mediu brut. În baza unui contract voluntar de asigurare se pot cumpăra maximum 6 ani de vechime. Potrivit legii, vor exista următoarele tipuri de pensii: pentru limită de vârstă, de invaliditate, anticipată, de urmaş”, anunța, joi, Guvernul într-un comunicat.

Citiți integral noua Lege privind sistemul public de pensii

Noua Lege privind sistemul public de pensii by Gandul.info on Scribd

Gilda Popa
Gilda Popa este licențiată în Drept și a urmat un master de psihologie organizațională la Facultatea de Psihologie - Universitatea București. A mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
Andrei Versace, dator la CĂMĂTARI?! Un prieten rupe tăcerea despre sursa de venit a influencerului:...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Motivul pentru care raportul final al necropsiei lui Andrei Versace va fi gata abia peste...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Bombardiere americane sosesc în România pentru misiunea Bomber Task Force 24-4. Acestea au fost interceptate...
REVOLUȚIE în electronică! Au anunțat o descoperire remarcabilă!
S-au ordonat restricții în România. Decizie în orașe și sate. E permis doar între anumite...
S-a dus mult prea devreme. O cunoscută actriță a murit la 51 de ani
Ce a putut să își pună un român la fereastră, fără să îi pese de...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce a transmis Geta Sterp cu privire la persoanele care se jignesc în mediul online....
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Apetitul Braziliei pentru carnea de rechin pune în pericol speciile