LIVE UPDATE | Război Israel-Hamas: Preşedintele francez „îndeamnă Israelul să oprească” bombardamentele. Proteste violente la Londra

LIVE UPDATE | Război Israel-Hamas: Preşedintele francez „îndeamnă Israelul să oprească” bombardamentele. Proteste violente la Londra
Publicat: 11/11/2023, 20:25
Actualizat: 11/11/2023, 20:25
20:20

Aeronava care trebuia să îi aducă pe cei 41 de români care au reușit să plece din Gaza s-a defectat

Aeronava trimisă de autoritățile române la Cairo pentru a-i aduce în țară pe cei 41 de cetățeni români evacuați din Fâșia Gaza s-a defectat.

Aeronava, un Spartan, a decolat sâmbătă dimineața de la Baza 90, din Otopeni.

Cei 41 de români au trecut joi punctul de frontieră Rafah și așteptau ca statul român să-i aducă înapoi în țară. Citește mai mult…

20:20

Incidente violente în timpul protestelor pro-Palestina la Londra

Poliția Metropolitană de la Londra anunță că aproximativ 300.000 de persoane au participat la o manifestație în capitala britanică pentru a-și arăta susținerea față de cauza palestiniană. În același timp, organizatorii protestului susțin că la marș au participat în jur de 800.000 de persoane.

Poliția a declarat că până în prezent au fost efectuate 105 arestări – „marea majoritate” dintre ele în rândul contramanifestanților, transmite BBC. Surse de la Scotland Yard spun că mulți dintre contra-protestatarii arestați au legătură cu huliganismul din fotbal, iar unii dintre ei au fost condamnați anterior pentru violență în fotbal, arată G4Media.

15:14

Armata israeliană anunţă două coridoare de evacuare şi o pauză ''tactică'' în luptele din Gaza

Forţele de Apărare Israeliene (IDF) le-au spus locuitorilor din nordul Fâşiei Gaza că vor pune la dispoziţie sâmbătă două coridoare de evacuare sigure care duc spre sud timp de câteva ore, potrivit DPA.

„Activităţile militare” vor fi oprite între orele 10:00 şi 14:00 (08:00 şi 12:00 GMT) în „scopuri umanitare”, a anunţat armata pe platforma de socializare X.

Armata a adăugat că va suspenda „tactic” activităţile militare timp de câteva ore în tabăra de refugiaţi Jabalia pentru a le permite civililor să fugă şi de acolo.

„Pentru siguranţa dumneavoastră, vă rugăm să vă alăturaţi sutelor de mii de locuitori care s-au mutat în sud în ultimele zile”, a scris un purtător de cuvânt al armatei în arabă pe X, potrivit Agerpres.

14:14

Tensiune la Londra. Sute de mii de persoane sunt așteptate la un marș pro-palestinian

Protestatarii au început să se adune sâmbătă în centrul Londrei, înaintea unui marș pro-palestinian despre care se crede că va atrage sute de mii de participanți. Poliția este în alertă deoarece tot sâmbătă britanicii marchează ziua veteranilor de război, potrivit Reuters.

„Marșul național pentru Palestina” este ultimul dintr-o serie de mitinguri din capitala britanică care arăta sprijinul pentru cauza palestiniană, conform Mediafax.

Mai mulți demnitari britanici au cerut anularea marșului de sâmbătă pentru că se suprapune cu Ziua Armistițiului, Aceasta marchează sfârșitul Primului Război Mondial și îi comemorează pe cei uciși în acțiunile militare.

În apropierea centrului Londrei, aproximativ 1.000 de oameni s-au adunat pe străzi pentru a urmări ceremoniile dedicate veteranilor de război. Printre participanți sunt simpatizanți ai ideilor de dreapta, care s-au opus marșului pro-palestinian. Ei au scandat mesajul „Ne vrem țara înapoi”. De asemenea, au avut loc altercații între poliție și protestatarii de dreapta.

10:56

Preşedintele iranian Ebrahim Raisi spune că este nevoie de acţiune, nu de vorbe

Preşedintele iranian Ebrahim Raisi a declarat sâmbătă că a venit timpul să se acţioneze în legătură cu conflictul din Gaza, mai degrabă decât să se vorbească, înaintea unei deplasări în Arabia Saudită pentru a participa la un summit privind războiul dintre Israel şi organizaţia islamistă palestiniană Hamas, potrivit Reuters.

„Gaza nu este o arenă pentru cuvinte. Ar trebui să fie pentru acţiune”, a declarat Raisi pe aeroportul din Teheran, înainte de a pleca spre summitul naţiunilor arabe şi islamice din capitala Arabiei Saudite, Riad, conform Agerpres.

„Astăzi, unitatea ţărilor islamice este foarte importantă”, a adăugat el.

Este prima vizită în Arabia Saudită a unui şef de stat iranian de când Teheranul şi Riadul au pus capăt anilor de ostilitate în cadrul unui acord intermediat de China în martie.

„Summitul va trimite un mesaj puternic instigatorilor la război din regiune şi va duce la încetarea crimelor de război din Palestina”, a declarat ministrul iranian de externe, Hossein Amirabdollahian, care îl însoţeşte pe Raisi, citat de site-ul guvernului, Padolat.

10:56

Alarme de infiltrare a dronelor sună în nordul Israelului.

Alarmele care anunţă o posibilă infiltrare a dronelor au sunat sâmbătă dimineaţa în oraşul Kiryat Shmona din nordul Israelului şi în mai multe localităţi din apropiere, în Galileea Superioară, în apropiere de graniţa cu Libanul. În acelaşi timp, sirenele pentru rachete care se apropie au sunat în comunitatea Margaliot din aceeaşi zonă, relatează The Times of Israel.

Alertele vin după ce, vineri, Hezbollahul a lansat trei drone încărcate cu explozibil asupra poziţiilor armatei israeliene din nordul Israelului, rănind soldaţi.

Gruparea teroristă a efectuat, de asemenea, zeci de atacuri cu rachete şi rachete în ultimele săptămâni asupra Israelului.

Pe de altă parte, armata israeliană a anunţat sâmbătă că peste noapte au fost lovite în Gaza locaţii Hamas din aer, de pe uscat şi de pe mare, iar 11 avanposturi ale mişcării palestiniene au fost capturate în nordul Fâşiei Gaza de la începutul războiului

În operaţiunile de peste noapte, trupele Brigăzii Nahal au găsit şi ulterior au distrus o intrare de tunel în apropierea unei şcoli, a anunţat armata israeliană, notează News.ro.

08:33

OMS „extrem de tulburată” de informaţiile despre atacurile israeliene în apropierea spitalului Al-Shifa din Gaza

Organizaţia Mondială a Sănătăţii este „extrem de tulburată” de informaţiile privind atacurile israeliene în apropierea spitalului Al-Shifa din oraşul Gaza, a transmisdirectorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, sâmbătă dimineaţă, într-o declaraţie citată de CNN.

„Mulţi lucrători din domeniul sănătăţii cu care am fost în contact au fost forţaţi să părăsească spitalul în căutarea siguranţei”, a spus Ghebreyesus pe X (fostul Twitter), adăugând:  „Mulţi dintre miile de oameni care se adăpostesc în spital sunt forţaţi să plece din cauza riscurilor la adresa securităţii, în timp ce mulţi rămân acolo”.

Un medic din Spitalul Al-Shifa a postat un videoclip pe Instagram vineri seară, descriind ceea ce a auzit şi a văzut în mijlocul „bombardamentelor puternice” din apropiere.

„Ocupaţia acum bombardează puternic zonele învecinate şi curtea Spitalului Al-Shifa”, a spus medicul identificat ca Ezz Lulu într-o traducere a videoclipului. „Spitalul este supraaglomerat cu răniţi şi nu există nici măcar spaţiu pentru tratament medical”, susţinea el, citat de News.ro.

Videoclipul postat vineri seară de Ministerul Palestinian al Sănătăţii la Ramallah arată, de asemenea, fum greu care se ridică din spatele spitalului Al-Shifa şi lumini pe cer, cu explozii frecvente.

Armata israeliană a susţinut că un ”un proiectil rătăcit lansat din interiorul Fâşiei Gaza” a fost responsabil pentru lovitura asupra spitalului Al-Shifa.

Preşedintele Macron „îndeamnă Israelul să oprească” bombardamentele care ucid civili în Gaza

Preşedintele Franței, Emmanuel Macron, „îndeamnă Israelul să oprească” bombardamentele care ucid civili în Gaza, într-un interviu pentru BBC.

„Împărtăşim durerea (Israelului). Şi împărtăşim dorinţa lor de a scăpa de terorism. Dar de facto, astăzi, civilii sunt bombardaţi. Aceşti bebeluşi, aceste femei, aceşti bătrâni sunt bombardaţi şi ucişi. Nu există «nicio justificare» şi „nicio legitimitate pentru acest lucru. Prin urmare, îndemnăm Israelul să se oprească”, a subliniat şeful statului francez, potrivit Agerpres.

Această „reacţie în lupta împotriva terorismului, deoarece este condusă de o democraţie, trebuie să fie în concordanţă cu regulile internaţionale de război şi cu dreptul internaţional umanitar”, a spus preşedintele francez.

Întrebat despre o posibilă încălcare a dreptului internaţional de către Israel, Emmanuel Macron a subliniat că el „nu este judecător”, ci „şef de stat”.

Emmanuel Macron şi-a exprimat, de asemenea, îngrijorarea că bombardarea masivă a Gazei va crea resentimente în regiune.

Acest interviu vine după o conferinţă umanitară organizată joi, la Paris, la iniţiativa preşedintelui francez, în cadrul căreia acesta a cerut „să se lucreze pentru o încetare a focului”.

Nu există altă soluţie decât o pauză umanitară mai întâi” pentru a ajunge la o „încetare a focului, care va proteja toţi civilii care nu au nimic de-a face cu teroriştii”, a insistat el vineri.

„Este imposibil de explicat că vrem să luptăm împotriva terorismului ucigând oameni nevinovaţi”, a subliniat în continuare preşedintele francez.

Ministerul Sănătăţii al Hamas a anunţat că 11.078 de persoane, dintre care 4.506 copii, au fost ucise în bombardamentele israeliene asupra Fâşiei Gaza.

Vă recomandăm să citiți și:

Recep Erdogan condamnă vehement atacurile Israelului în Fâșia Gaza / Egiptul și Qatarul cer armistițiu

Andrei Văcaru
Andrei Văcaru a absolvit studiile de licență la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în anul 2013, dar și un master în Comunicare mai mult
Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Rezultate parțiale BEC, la 99,55%. Georgescu, pe primul loc. Lasconi și Ciolacu, pe muchie de...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Fosta iubită a lui Liam Payne, devastată când a văzut imaginile în care artistul era...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ar putea creaturile microscopice ale oceanelor să ne arată secretele biologiei umane?