Câştigul salarial mediu net a crescut în luna septembrie cu 62 lei (+1,4%), la 4.593 lei, faţă de luna august 2023, iar faţă de septembrie 2022 creşterea a fost de 14,7%, arată datele publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului (11.450 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (2.524 lei).
„În luna septembrie 2023, câştigul salarial mediu brut a fost 7.350 lei, cu 92 lei (+1,3%) mai mare decât în luna august 2023. Câştigul salarial mediu net a fost 4.593 lei, în creştere cu 62 lei (+1,4%) faţă de luna august 2023. Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului (11.450 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (2.524 lei)”, arată datele INS, citate de News.ro.
Față de luna septembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 14,7%.
Indicele câştigului salarial real a fost 105,4% în luna septembrie 2023 faţă de luna septembrie 2022. Indicele câştigului salarial real a fost 100,6% în luna septembrie 2023 faţă de luna august 2023. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 230,9%, cu 1,3 puncte procentuale mai mare decât cel înregistrat în luna august 2023.
În cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători, în special în lunile luate ca bază de comparaţie (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an.