Cum a vrut Putin să facă ”jocurile” cu ajutorul elitei occidentale. În scenariul Țarului apărea un informator FBI care nu s-a lăsat sedus de Mocova

Cum a vrut Putin să facă ”jocurile” cu ajutorul elitei occidentale. În scenariul Țarului apărea un informator FBI care nu s-a lăsat sedus de Mocova
Publicat: 14/11/2023, 12:15
Actualizat: 14/11/2023, 12:15

Dorința lui Vladimir Putin de a se ”infiltra” în centrele de putere ale Europei și în cancelariile occidentale nu a fost doar o ipoteză de lucru luată în calcul de analiști și de strategii militari. ”Țarul” a încercat, în repetate rânduri, să influențeze ”jocurile la nivel înalt”, în plan mondial, apelând la ”ași” ținuți în mânecă și creionându-și o imagine de ”păpușar” lipsit de scrupule.

De curând, surse din lumea serviciilor secrete americane au dezvăluit etapele prin care Vladimir Putin a încercat să intre în contact cu Peter Thiel, unul dintre cele mai influente personaje din Sillicon Valey.

Acesta a devenit, la un moment dat, informator al FBI, iar intermediarul unei astfel de întâlniri ”de taină” ar fi trebuit să fie  Christian Angermayer, un antreprenor german cunoscut pentru relații cu politicieni din întreaga lume, care avea relații solide cu Kremlinul cel puțin până în anul 2022.

  • Petrecerea aniversară de la Viena, din anul 2018, primul pas al scenariului creionat la Kremlin;
  • ”Omul de legătură” al lui Putin a fost diplomatul Danil Bisslinger, care lucra la Moscova la Ministerul Afacerilor Externe al Kremlinului;
  • Decizia luată de Peter Thiel a conterariat Moscova;
  • În anul 2022, ”Țarul” a continuat asediul la influentul Peter Thiel

O petrecere fastuoasă și oportunitatea de a ”recruta” un reprezentant al elitei americane

Atunci când magnatul Christian Angermayer a împlinit 40 de ani, acesta a organizat o petrecere fastuoasă – în data de 23 iunie 2018, la Schloss Neuwaldegg, un palat din secolul al XVII-lea la periferia Vienei -, iar evenimentul se putea dovedi o ”rampă de lansare” între eventuala relație dintre Kremlin și  americanul Peter Thiel.

Petrecerea părea a fi oportunitatea ideală pentru un agent trimis de Moscova să poată ”recruta” un om influent din elita americană, iar Thiel era o ”țintă perfectă”.

  • Companiile lui Thiel erau indispensabile instituției de securitate națională din SUA: antreprenorul fondase Palantir, o companie de analiză folosită de Pentagon și de CIA.
  • Thiel, făcea parte din consiliul de administrație al Facebook (acum Meta) și era unul dintre primii investitori în importante startup-uri din Ministerul Apărării din SUA, inclusiv SpaceX și Anduril.

Prin Thiel, accesul Kremlinului la una dintre aceste mari companii i-ar fi putut oferi lui Vladimir Putin un avantaj extraordinar în rețelele de securitate americane, dar și în Silicon Valley, notează Bussines Insider.

La petrecere a participat și un diplomat pe nume Danil Bisslinger – lucra la Moscova, la Ministerul Afacerilor Externe. Bisslinger fusese anterior atașat la Ambasada Rusiei de la Berlin, lucrând uneori și ca interpret pentru Vladimir Putin.

Magnatul Angermayer a fost cel care l-a prezentat pe Bisslinger lui Thiel

Peter Thiel le-a dezvăluit agenților FBI că magnatul Angermayer a fost cel care l-a prezentat pe Bisslinger lui Thiel la respectiva petrecere. Au discutat câteva minute, iar Danil Bisslinger i-a făcut o propunere lui Peter Thiel. Acesta ar fi urmat să meargă în Rusia, pentru a participa la Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg. Blissinger i-a spus lui Thiel că, dacă ar fi acceptat să participe, ar fi organizat o întâlnire privată cu Putin, punctul forte al întregului scenariu.

Totuși, avocații lui Angermayer au negat că acesta a fost prezent în timpul acestei conversații.

„Dacă aceste fapte sunt corecte, ar avea un interes potențial semnificativ pentru contraspionaj. De fiecare dată când un oficial rus invită pe cineva să-l întâlnească pe Vladimir Putin, aceasta are o potențială semnificație”, a concluzionat Frank Figliuzzi, fost director adjunct al FBI.

Totuși, Peter Thiel a refuzat o viitoare întâlnire cu Vladimir Putin și nu a participat la Forumul Economic de la Sankt Petersburg.

”Omul lui Putin” a tatonat terenul și în anul 2022

Au trecut trei ani de la petrecerea organizată de magnatul Angermayer, dar Kremlinul nu s-a declarat „învins” după primul eșec.

Danil Bisslinger l-a contactat încă o dată, în luna ianuarie a anului 2022, pe influentul Peter Thiel. Scenariul a fost asemănător, lui Thiel transmițându-i-se invitația de a participa la conferința de la Sankt Petersburg programată pentru vara anului 2023. Acolo avea să îl cunoască pe Vladimir Putin.

Situația tindea să degenereze, pentru că existau semnale clare că Rusia dorea să invadeze Ucraina, ceea ce s-a și întâmplat în luna februarie a aceluiași an.

Thiel și-a ridicat un  mare semn de întrebare, în consecință, presupunând că invitația lansată de Bisslinger în numele lui Putin făcea parte dintr-o strategie menită să ascundă planurile războinice și să dea senzația că invazia este doar o utopie. Astfel, Peter Thiel nu a acceptat, nici de data aceasta, invitația.

Nimeni nu știa, la acel moment, nici chiar Moscova, că Peter Thiel devenise un informator al FBI, cu numele de cod „Filosoful” și un număr de identificare. Thiel le-a povestit agenților FBI cum a fost abordat de ”Omul lui Putin”, oferind și numele altor două personaje din scenariu, un neamț și un rus. Aceștia încercaseră să se infiltreze în cercul său pentru a face ”jocurile”Kremlinului.

După doar câteva luni, în baza informațiilor obținute de la Peter Thiel, în comunitatea serviciilor secrete americane a circulat un raport clasificat care prezenta posibila capacitate a lui Danil Bisslinger de a organiza întâlniri cu Putin, inclusiv numărul de telefon și e-mailul acestuia.


Citește și:

Polonia desfășoară un BATALION DE TANCURI lângă Belarus. Ministrul Apărării: ”Kremlinul vrea să reconstruiască Imperiul Rus”

Avocatul lui Alexei Navalnîi și presiunile la care este supus în sistemul judiciar CONTROLAT de Putin: ”Îmi este frică, dar nu voi renunța!”

ANALIZĂ | Jamie Dettmer (Politico): ”Israelul a trebuit să lupte încă de la naștere, SABATUL NEGRU nu trebuie să se mai repete!”

Dmytro Kuleba, ministrul ucrainean de Externe: ”Cei care susțin că Ucraina ar trebui să negocieze acum cu Rusia sunt NEINFORMAȚI sau induși în eroare”

Soldații ucraineni se tem să nu fie ”uitați” de SUA și Europa: ”Atenția lumii este focalizată pe Gaza, Ucraina poate deveni un nou Afganistan”

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Exclusiv. Călin Georgescu: România e o colonie cu cetățeni sclavi
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Marii producători de mașini, nevoiți să plece de pe cea mai mare piață auto din...