Românii pot cumpăra titluri de stat pe final de an. Doritorii pot investi, începând cu 13 noiembrie, în titlurile de stat Tezaur, cu scadenţă de 1 şi 3 ani, cu dobânzi anuale de 6,15% şi, respectiv, 7,25%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu şi sunt în forma dematerializată, potrivit unui comunicat oficial publicat pe site-ul Ministerului de Finanţe.
Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans.
Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri. Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obţinute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile.
„Am lansat ultima ediţie Tezaur din 2023, pentru românii care vor să-şi pună economiile să producă, printr-un instrument care le oferă siguranţă şi stabilitate. Nu există o sumă minimă de subscriere, iar procesul este unul cât se poate de simplu, facilitând participarea chiar şi pentru cei care nu au experienţă în domeniul financiar. Titlurile de stat vin cu avantajul unor dobânzi neimpozabile, sporind randamentul net pentru cei care îl aleg”, a spus ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.