EXCLUSIV | Rugăciuni la Ministerul Justiției pentru românca întemnițată în China. Marius Balo: ”Nu-mi pot imagina prin ce trece acea biată fată”

EXCLUSIV | Rugăciuni la Ministerul Justiției pentru românca întemnițată în China. Marius Balo: ”Nu-mi pot imagina prin ce trece acea biată fată”
Clujeanul Marius Balo a avut inițiativa unei rugăciuni colective pentru Alina Apostol, care a avut loc miercuri, chiar la intrarea în Ministerul Justiției
Publicat: 15/11/2023, 17:17
Actualizat: 15/11/2023, 17:34

Rugăciune colectivă, miercuri, în fața Ministerului Justiției, pentru Alina Apostol, românca închisă într-un penitenciar din China. Inițiativa i-a aparținut lui Marius Balo, profesorul care a demarat o adevărată campanie pentru ca tânăra să fie transferată în țară. Clujeanului i s-au mai alăturat câteva persoane, care au fost impresionate de povestea Alinei și au vrut să îl susțină pe Marius Balo în demersul său.

De șase ani, Alina Apostol este închisă într-un penitenciar din China. Avea 28 de ani când a fost arestată și acuzată de fraudă cu cardul de credit. După un an și jumătate de arest preventiv, a fost condamnată la 13 ani și jumătate de închisoare, sentință la care s-a adăugat și o amendă de 50.000 de euro. De ani de zile, tatăl său a încercat să obțină transferul Alinei în România, unde să-și ispășească restul pedepsei.

Pentru că nu a reușit să-și scape fiica din infernul penitenciarului comunist, Laurențiu Apostol i-a cerut ajutorul lui Marius Balo, teologul și profesorul clujean care a trecut printr-o situație asemănătoare cu cea a Alinei. El a stat închis într-un penitenciar din China timp de 8 ani. Când a aflat despre situația Alinei, clujeanul nu a stat pe gânduri și a vrut să facă tot ce îi stă în putință pentru ca tânăra să fie adusă în țară.

La începutul acestei luni, a făcut greva foamei, dar a renunțat la acest gest extrem de protest după ce a primit promisiuni că situația Alinei va fi discutată de reprezentanții Ministerului Justiției cu ambasadorul Chinei la București. Cu toate acestea, Marius Balo nu a abandonat total acțiunile de susținere a Alinei.

”Sunt 5 ani de zile de când ea suferă acolo și vă reamintesc că s-a făcut foarte puțin. Opinia publică are dreptul să știe că există un cetățean român întemnițat acolo, pentru care Ministerul Justiției nu face nimic și, bineînțeles, cerem transferarea ei într-un penitenciar din România. Eu nu doresc să cer eliberarea ei, rejudecarea cazului ei, ci pur și simplu ca ea să revină în țară, să fie transferată în țară și să-și continue aici restul de pedeapsă, să fie acasă, printre ai ei”, a spus, pentru Gândul, Marius Balo.

Clujeanul a avut inițiativa unei rugăciuni colective, care a s-a ținut miercuri, chiar la intrarea în Ministerul Justiției. Profesorul clujean a fost susținut în acest demers de mai multe persoane, care, desi nu îl cunoșteau personal, au venit special la Ministerul Justiției pentru a-i fi alături.

Marius Balo și cele câteva persoane care i s-au alăturat au spus în cor rugăciunea ”Tatăl Nostru” sursă foto: Gândul

În ciuda ploii, oamenii au vrut să spună împreună cu Marius Balo, dar și separat, câte o rugăciune pentru Alina Apostol.

”Am cerut să ne întâlnim și să spunem o rugăciune pentru ca Dumnezeu să o întărească”

”Avem câteva persoane care au venit să ne susțină astăzi, să o susțină pe Alina. Eu am cerut să ne întâlnim aici, în fața Ministerului, și să spunem o rugăciune pentru ea, pentru ca Dumnezeu să o întărească, să o ajute să treacă peste aceste momente grele. Nu-mi pot imagina prin ce trece acea biată fată. Eu am fost bărbat și, după 8 ani de zile, credeți-mă, simțeam că, dacă va mai trebui să mai stau o singură zi acolo, nu voi supraviețui”, a adăugat Marius Balo.

”Am venit la invitația domnului Balo pentru a ne ruga atât pentru Alina, cât și pentru reprezentanții Ministerului Justiției, pentru a-și face datoria mai bine de acum înainte, de a reprezenta cetățenii români, așa cum prevede și Constituția României”, ne-a spus Ovidiu Ciobâcă, activist pentru drepturile omului, care a luat parte la demersul inițiat de Marius Balo.

Dacă promisiunea că situația Alinei Apostol va fi discutată cu ambasadorul Chinei nu se va concretiza, Marius Balo intenționează să reia greva foamei la sfârșitul lunii.

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV | Ea este românca închisă din 2017 într-o temniță din China! Profesorul clujean Marius Balo a intrat în greva foamei pentru Alina

EXCLUSIV | Românul încarcerat 8 ani în China rememorează grozăviile trăite. Secretul terifiant al „păturicii roz” cu care era obligat să se învelească

Claudia Voicu
Absolventă a Facultății de Jurnalism a Universității ”Hyperion”, și-a început cariera ca prezentator de știri radio, apoi s-a îndreptat către mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă...
Cele mai frecvente greșeli la varza murată. Să nu faci asta niciodată
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cum a ajuns cuvântul ”legionar” să fie cel mai căutat cuvânt de pe google după...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
(P) Gaze intestinale în exces? Ce soluții există?