VIDEO | Bărbatul din Timiș, acuzat că i-ar fi ajutat pe cei trei suspecți în cazul uciderii afaceristului sibian Adrian Kreiner, a fost reținut

Publicat: 16/11/2023, 17:20
Actualizat: 16/11/2023, 17:28

Bărbatul din județul Timiș, în vârstă de 44 de ani, acuzat că i-ar fi ajutat pe cei trei suspecți de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner din Sibiu, a fost reținut.

Potrivit unor surse din anchetă, bărbatul reținut a fost cel care i-a dus în Sibiu pe cei trei bărbați care l-au omorât săptămâna trecută pe Adrian Kreiner. Acesta a făcut declarații care i-au ajutat pe procurori să-i identifice pe criminali, pentru a primi o pedeapsă mai blândă din partea judecătorilor.

Procurorii sibieni au confirmat oficial că au fost identificați cei trei bărbați care l-ar fi ucis pe omul de afaceri de sibian Adrian Kreiner. Cei trei sunt din județul Dolj, dar este posibil să fi părăsit deja țara.

„Pe 16.11.2023, s-a început urmărirea penală față de trei bărbați din județul Dolj, în vârstă de 31, 33 și respectiv de 34 ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat și tâlharie calificatã. Până în prezent nu s-a reușit localizarea acestora, existând posibilitatea să fi părăsit teritoriul țării. Doi dintre autori au antecedente penale. Tot astăzi, procurorul criminalist a dispus reținerea unui bărbat în vârstă 44 de ani, din localitatea Dumbrăvița, jud. Timiș, față de care s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului, constând în aceea că ar fi ajutat autorii crime cu găzduire și transport, contribuind și la plecarea din țară a unuia dintre autori. La locuința acestuia și la sediul firmei sale s-au efectuat percheziții domiciliare. Din probele administrate până în prezent se conturează ideea că motivul pătrunderii în locuința victimei a fost jaful. Autorii au supravegheat casa victimei, începând cu noaptea de 4/5 noiembrie 2023, dintr-un imobil învecinat și nelocuit. Pe una din probele prelevate, cu ocazia cercetării la fața locului din acel imobil, a fost identificat profilul ADN al unuia dintre autori”, a precizat prim procuror adjunct Ruginosu Mihaela, în calitate de purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Atacatorii purtau cagule și au amenințat-o cu un pistol pe fiica afaceristului, în vârstă de 23 de ani.

Cei trei au plecat din locuința sibianului cu ceasuri în valoare de aproximativ 200.000 de euro și au fost surprinși apoi de mai multe camere de supraveghere din oraș. Vila se află la câteva sute de metri distanță de una dintre casele președintelui Iohannis.

Atacul a avut loc în noaptea de duminică spre luni, iar victima, Adrian Kreiner, un om de afaceri milionar din Sibiu, în vârstă de 50 de ani, a murit, marți seara, la Spitalul Clinic Județean Sibiu, în urma rănilor suferite.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Se complică ancheta în cazul familiei din Suceava care a murit când se întorcea din...
Laurențiu Reghecampf o pune la zid pe Prodanca: 'Cum să-ți plătesc curentul când tu stai...
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
Tragedie în Dolj! Un băiat de doar 11 ani a murit, iar sora și mama...
Un român a fost arestat în Grecia pentru că ar fi dat foc intenționat unei...
Tatăl lui Vlad Pascu, criminalul de la 2 Mai, filmat în ipostaze strigătoare la cer....
Vedeta, suspectată că a apelat la medicamente pentru a slăbi RAPID. Face furori cu noua...
Staţiunile în care Marea Neagră s-a făcut verde. Turiştii evită să facă baie, dar experţii...
Vaticanul a dezvăluit abia acum adevărul. "Fecioara Maria care plânge" din Trevignano, un fals?
Traficul pe Valea Oltului va fi suspendat timp de o lună. Se fac defrișări pentru...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
IGPR: care este, de fapt, marja de toleranță a RADARULUI?
Tabloul complet şi programul sferturilor de finală de la UEFA Euro 2024
Au fost descoperite resturi din SCOARȚA PRIMORDIALĂ a PĂMÂNTULUI!
Ordinul UE, lege și în România. Se montează obligatoriu pe mașină de la 1 iulie...
Suntem spionați tot timpul. Oamenii care văd tot ce facem
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Monica Tatoiu a povestit un moment care a marcat-o din copilărie: „Ce bătaie am luat!...
Mesajul transmis de Prințesa Anne după ce a fost lovită de un cal. Care este...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul,...
Câți români își vor petrece concediul „acasă”?
×