Minor aflat într-un centru de reținere și arestare preventivă, VIOLAT de trei adolescenți. Ce s-a întâmplat cu agresorii

Minor aflat într-un centru de reținere și arestare preventivă, VIOLAT de trei adolescenți. Ce s-a întâmplat cu agresorii
FOTO - caracter ilustrativ
Publicat: 16/11/2023, 21:02

Un minor de 17 ani a fost violat de trei adolescenți de 15, 16 și 17 ani, într-o cameră de cazare a persoanelor private de libertate, în cadrul unui centru de reținere și arestare preventivă, potrivit unui comunicat al Poliției Capitalei.

„La data de 14 noiembrie 2023, poliţiştii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigații Criminale – Sector 4, sub supravegherea unui procuror specializat în investigarea abuzurilor sexuale comise asupra minorilor, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, au dispus reținerea a trei minori, cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani, față de care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol. În fapt, la data de 11 noiembrie 2023, în jurul orei 19.00, un minor, în vârstă de 17 ani, a sesizat politiștii care efectuau serviciul de pază și supraveghere, cu privire la faptul că, în aceeași zi, în intervalul 18.00-19.00, în timp ce se afla sub măsura arestului preventiv, într-o cameră de cazare a persoanelor private de libertate, în cadrul unui centru de reținere și arestare preventivă, împreună cu trei minori, în vârstă de 15, 16, respectiv 17 ani, prin constrângere fizică și morală, ar fi fost agresat fizic și verbal de către aceștia”, se arată în comunicat.

Potrivit polițiștilor, în prezența reprezentanților Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului – Sector 4, a fost dispusă audierea minorului și, coroborând toate datele și informațiile, a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale față de cei trei bănuiți, sub aspectul săvârșirii infractiunii de viol.

„În urma probatoriului administrat a reieșit faptul că la scurt timp înainte de săvârșirea faptei, la controlul periodic efectuat de către polițiștii care asigură paza și supravegherea persoanelor private de libertate, control prin care polițiștii verifică spațiul de cazare și starea psiho-fizică a persoanelor încarcerate, nu au fost constatate nereguli. Imediat după săvârșirea faptei a fost efectuat un alt control periodic, moment în care minorul a decis să sesizeze polițiștii cu privire la faptul că ar fi fost agresat de colegii de cameră. De îndată, persoana vătămată a fost condusă la cabinetul medical și consultată de medicul subunității, fiind anunțate organele de cercetare penală, care au dispus începerea cercetărilor, din oficiu, cu privire la săvârșirea infracțiunii de viol”, se mai notează în comunicatul citat.

La data de 14 noiembrie 2023, față de cei trei minori a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 ore, ulterior, la data de 15 noiembrie, fiind dispusă măsura arestului preventiv, pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate de către Serviciul de Investigații Criminale – Sector 4, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârșirii a trei infractiuni de viol săvârșite în concurs real, în forma coautoratului.

„Precizăm faptul că, în ziua evenimentului, după sesizare, conducerea Poliției Capitalei a dispus declanșarea verificărilor interne, cu privire la respectatea atribuțiilor de serviciu, de către polițiștii din cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă, aflați în serviciu, conform reglementărilor interne în vigoare, din domeniul execuțional penal”, se afirmă în finalul comunicatului Poliției Române.

Marian Popescu
Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Motivul pentru care raportul final al necropsiei lui Andrei Versace va fi gata abia peste...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Bombardiere americane sosesc în România pentru misiunea Bomber Task Force 24-4. Acestea au fost interceptate...
REVOLUȚIE în electronică! Au anunțat o descoperire remarcabilă!
A murit cea mai frumoasă actriță. Marea doamnă s-a stins. Toți o știau din telenovele
Daniela Condurache, tarif de lux. Cât încasează la un eveniment
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cristina Șișcanu vorbește despre cum și-a educat copiii: „Am crescut cumva 3 copii total diferiți....
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor