Un bărbat care a vrut să cumpere o mașină a fost jefuit de trei indivizi, pe o stradă din Brașov.
Aceștia i-au furat omului suma de 42.500 de lei. Cei trei „vânzători” au fost arestați preventiv pentru 30 de zile.
Reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov au transmis marți, că procurorii au deschis dosar penal față de trei indivizi, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.
„În data de 19.11.2023, în jurul orei 22:20, o persoană de sex masculin s-a deplasat în dreptul imobilului situat în municipiul Braşov, strada Hărmanului nr. 94, cu scopul de a intermedia achiziţionarea unui autoturism pentru o altă persoană care se afla în Germania la momentul respectiv, având asupra sa suma de 42.500 lei. Acolo, aceasta s-a întâlnit cu o persoană necunoscută de sex masculin în vârstă de 31 de ani care a cerut mai întâi să îi remită suma de bani. Ulterior, la cererea acesteia din urmă, cei doi s-au deplasat în spatele blocurilor din zonă pentru a-i fi prezentat autoturismul, moment în care alte două persoane de sex masculin, în vârstă de 33, respectiv 43 de ani, au coborât din autoturism, iar prima dintre acestea a ameninţat-o pe persoana vătămată cu un cuţit pentru păstrarea sumei de bani, fără a-i pune la dispoziţie autoturismul pe care trebuia să-l achiziţioneze”, au anunţat procurorii.
Victima a reușit să fugă de la locul respectiv, a sunat la 112, iar apoi a pornit în urmărirea celor trei hoți.
„Pentru a scăpa de victimă, şoferul a efectuat numeroase viraje pe străzi lăturalnice, însă fără succes. La un moment dat, au oprit temporar autoturismul, iar persoana de sex masculin în vârstă de 33 de ani a ieşit şi a dispărut. Ulterior, pe raza localităţii Ozun din judeţul Covasna, celelalte două persoane au fost prinse de organele de poliţie, fără a fi găsită asupra lor suma de bani. De asemenea, după trecerea unei perioade de timp, cea de-a treia persoană a fost prinsă de către organele de poliţie pe raza judeţului Bacău, fără a fi găsită asupra sa suma de 42.500 lei”, a mai precizat sursa citată.
Cei trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, după care au fost prezentați Judecătoriei Brașov care a decis arestarea lor preventivă pentru 30 de zile.
Sursa foto: Pexels