Judecătorii CCR au decis dacă numirea vicepreședinților ANCOM este constituțională sau nu. Ce a criticat Opoziția

Judecătorii CCR au decis dacă numirea vicepreședinților ANCOM este constituțională sau nu. Ce a criticat Opoziția
Publicat: 21/11/2023, 18:41

Curtea Constituţională a României (CCR) a dezbătut, marţi, sesizarea grupului Uniunii Salvați România privind hotărârea Parlamentului prin care Vlad Bontea şi Pavel Popescu au fost numiţi vicepreşedinţi ai Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).

Curtea Constituțională, în cadrul controlului Hotărârilor Parlamentului, cu unanimitate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, sesizarea de neconstituționalitate formulată de Grupul parlamentar al Uniunii Salvați România din Camera Deputaților și a constatat că Hotărârea Parlamentului României nr.33/2023 privind numirea vicepreședinților Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) este constituțională în raport cu criticile formulate.

Numiere „cu încălcarea legislației în vigoare”

Decizia vine după ce USR a depus o sesizare la CCR cu privire la hotărârea Parlamentului nr. 33/2023  prin care PSD și PNL au instalat în conducerea ANCOM, instituție cheie pentru piața de comunicații, doi oameni de partid, fără nicio pregătire profesională în domeniu, după cum anunța partidul, pe 19 octombrie, pritr-un comunicat de presă.

E vorba de Vlad Bontea și Pavel Popescu, primul fost deputat PSD și șef al PSD Strehaia, al doilea, fost deputat PNL, numiți adjuncții lui Valeriu Zgonea, „un alt politruc recompensat cu funcție și salariu de peste 9.000 de euro pe lună”, potrivit USR.  Și numirea acestuia în funcția de președinte fusese atacată la CCR, în cazul lui, de către aleșii AUR.

„ANCOM este printre puținele instituții ale statului cu un rol extrem de tehnic, căreia coaliția PSD-PNL i-a dat ultima lovitură, cu încălcarea legislației în vigoare”, arătau reprezentanții USR. Aceștia citau OUG 22/2009 privind înființarea Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, care prevede la art. 11 alin. (3) că președintele și vicepreședinții ANCOM trebuie să aibă o experiență de cel puțin 5 ani în domeniul comunicațiilor sau în domeniul juridic ori economic în general.

„Or, criteriul pregătirii profesionale a fost ignorat cu desăvârșire de majoritatea PSD-PNL, atât în comisii, cât și în plenul reunit, fiind numiți doi impostori în locul unor profesioniști neafiliați politic. Ignorarea condițiilor legale pentru numirea în conducerea ANCOM reprezintă o încălcare a prevederilor constituționale care stabilesc că „în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie”, potrivit USR.

În sesizarea USR se arată și că numirea celor doi s-a făcut cu încălcarea prevederilor Directivei europene 2018/1972 de instituire a Codului european al comunicațiilor electronice, potrivit cărora conducerea unei autorități naționale de reglementare trebuie să fie numită „din rândul unor persoane cu autoritate și experiență profesională recunoscute, pe bază de merit, competențe, cunoștințe și experiență și în urma unei proceduri de selecție deschise și transparente“.

CCR: „Hotărârea criticată a fost adoptată cu respectarea cerințelor constituționale invocate”

Potrivit comunicatului transmis, Curtea a constatat că persoanele numite în funcția de vicepreședinte la ANCOM îndeplinesc condiția obiectivă de desfășurare a unei activități „în domeniul comunicațiilor sau în domeniul juridic” circumscrisă intervalului de timp de 5 ani, astfel că, ținând seama de marja de apreciere a autorității de numire – Parlamentul –, hotărârea criticată corespunde cerințelor art.11 alin.(3) lit.a) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.22/2009 și, ca atare, nu încalcă prevederile art.l alin.(3) din Constituție.

Totodată, Curtea a observat că cerințele referitoare la experiența profesională reglementate de prevederile art.7 paragraful 1 fraza întâi din Directiva (UE) 2018/1972 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 decembrie 2018 de instituire a Codului european al comunicațiilor electronice se regăsesc în cuprinsul dispozițiilor art.11 alin.(3) lit.a) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.22/2009, astfel încât nu se impune o analiză distinctă a criticii prin raportare la prevederile art.148 alin.(2) din Constituție.

Decizia CCR este definitivă și general obligatorie.

Sursa foto: CCR

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Șoc în timpul unei execuții, în SUA. Ce a făcut un bărbat chiar înainte de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
Amendă pentru Raiffeisen. Clienții s-au trezit fără bani sau cu credite și conturi nesolicitate
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
9 luni de la moartea Mioarei Roman: "Toate pomenile pentru mama mea le-am făcut singură"....
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Maurice Jarre, unul dintre cei mai prolifici compozitori de muzică de film. Tatăl muzicianului Jean...