Prima pagină » Știri externe » LIVE UPDATE. Război Israel-Hamas. Guvernul israelian și grupul Hamas stabilesc detaliile eliberării ostaticilor din Fâșia Gaza

LIVE UPDATE. Război Israel-Hamas. Guvernul israelian și grupul Hamas stabilesc detaliile eliberării ostaticilor din Fâșia Gaza

Israelul şi Hamas au convenit asupra unui armistiţiu de patru zile, în urma căruia gruparea palestiniană ar urma să elibereze zeci de ostatici luaţi pe 7 octombrie, au anunţat ambele părţi, potrivit presei internaţionale.

Astfel, Israelul și Hamas au convenit asupra unui armistițiu de patru zile, care ar urma să înceapă joi, 23 noiembrie, la orele 10:00, potrivit unui anunț făcut de tabăra palestiniană.

Se pare că, în cadrul discuțiilor, s-a ajuns la un acord privind eliberarea a 50 de ostatici israelieni din Gaza, dar și a 150 de palestinieni încarcerați în Israel.

De asemenea, Israelul ar urma să permită accesul ajutorului umanitar în Gaza.

Oficialii din Qatar, care au mediat aceste negocieri secrete, dar și SUA, Israel și Hamas, au dat de înțeles de câteva zile că un acord în acest sens este iminent, arată Reuters.

Potrivit autorităților israeliene, gruparea Hamas a luat aproximativ 200 de ostatici în urma atacurilor de pe teritoriul Israelului, în 7 octombrie.

Un comunicat al Biroului premierului israelian Benjamin Netanyahu arată că 50 de femei și copii vor fi eliberați în decursul acestor patru zile.

Pentru fiecare 10 ostatici suplimentari eliberați, pauza va fi prelungită cu încă o zi, se arată în comunicat. Documentul nu face, însă, referire la eliberarea prizonierilor palestinieni.

„Guvernul israelian s-a angajat să aducă toți ostaticii acasă. În această seară, a fost aprobat acordul propus, ca primă etapă pentru atingerea acestui obiectiv”, se arată în comunicat.

Hamas a transmis că cei 50 de ostatici vor fi eliberați în schimbul a 150 de femei și copii palestinieni care sunt deținuți în închisorile israeliene. Acordul va permite, de asemenea, ca sute de camioane cu ajutor umanitar, medical și combustibil să intre în Gaza, a anunțat gruparea într-un comunicat.

Avertismentul lui Benjamin Netanyahu privind acest armistițiu

Între timp, premierul israelian, Benjamin Netanyahu, atrage atenția că războiul împotriva Hamas nu s-a încheiat și nu se va încheia până când forțele israeliene nu își vor atinge scopul, cel de a elimina organizația teroristă din Gaza.

„Suntem în război și vom continua războiul până când ne vom atinge toate obiectivele. Să distrugem Hamas, să ne recuperăm toți ostaticii și să ne asigurăm că nicio entitate din Gaza nu poate amenința Israelul”, a spus el într-un mesaj înregistrat la începutul ședinței de Guvern.

La rândul său, Hamas a avertizat că nu consideră acest armistițiu ca fiind o incetare definitivă a conflictului.

„Pe măsură ce anunțăm încheierea unui acord de armistițiu, afirmăm că degetele noastre rămân pe trăgaci, iar luptătorii noștri vor lupta pentru a-și apăra poporul și pentru a învinge ocupația”, mai arată Hamas în comunicat.

Sursa VIDEO-FOTO/ IDF

Andrei Văcaru a absolvit studiile de licență la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București în anul 2013, dar și un master în Comunicare în cadrul ... vezi toate articolele
Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una ... vezi toate articolele
Rareș Mereuță este reporter specializat în domeniul politic, cu o carieră începută în 2022 ca editor de știri la un post de televiziune central. Absolvent de licență și master în Științe ... vezi toate articolele