Prima pagină » Actualitate » VIDEO: Cămătari din București și Ilfov, săltați de polițiști, într-un dosar cu prejudiciu de peste 1,1 milioane de euro / Cum acționau

VIDEO: Cămătari din București și Ilfov, săltați de polițiști, într-un dosar cu prejudiciu de peste 1,1 milioane de euro / Cum acționau

Polițiștii au descins, miercuri, la mai multe persoane suspectate de cămătărie, într-un dosar în care prejudiciul estimat se ridică la 1,1 milioane de euro. Presupușii infractori le-au luat caselor unor persoane care s-au împrumutat de la ei între 2015 și 2023.

UPDATE 23 noiembrie 2023: Trei persoane au fost reținute

„În urma perchezițiilor efectuate de polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Sector 1, trei persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii au fost reținute, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate magistraților cu propuneri legale”, informează Poliția București.

ȘTIRE INIȚIALĂ

„În dimineața de 22 noiembrie 2023, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigații Criminale – Sector 1 au pus în executare 11 mandate de percheziție domiciliară și 10 mandate de aducere, în Municipiul București și Județul Ilfov, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de camătă, prejudiciul fiind de 1.175.000 de euro.

În fapt, în perioada 2015 – 2023, mai multe persoane, fără a fi autorizate în acest sens, ar fi împrumutat sume mari de bani altor persoane, ca îndeletnicire și ar fi perceput dobândă, solicitând, totodată, garanții imobiliare”, conform unui comunicat de presă al Poliției.

Cum acționau cămătarii

Camăta ar fi fost mascată prin încheierea cu persoanele vătămate a unor promisiuni de vânzare-cumpărare sau chiar contracte de vânzare cumpărare pentru imobilele deținute de acestea, în Capitală și județele Ilfov și Călărași.

Astfel, în momentul în care victimele au ajuns în imposibilitatea de a mai achita dobânzile percepute, bănuiții ar fi trecut la executarea silită a acestora, intrând astfel în posesia imobilelor.

„În vederea administrării materialului probator, la data de 22 noiembrie 2023, au fost puse în aplicare 11 mandate de percheziție domiciliară și 10 mandate de aducere, urmând ca persoanele bănuite de comiterea faptelor să fie conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Sector 1, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de camătă”, conform sursei citate.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului Acțiuni Speciale din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.

Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în presă la televiziunea locală Iași TV Live și ... vezi toate articolele

Citește și