Cătălin Cherecheș, primarul din Baia Mare, a fost condamnat definitiv la 5 ani de închisoare pentru luare de mită. Magistratul care a dat această sentință este Georgiana Hîngan, judecătoarea pe care soacra lui Cătălin Cherecheș, Claudia Gliga, ar fi încercat să o mituiască, fiind prinsă în flagrant de procurorii DNA.
UPDATE – Cătălin Cherecheș nu a fost găsit la domiciliu de polițiștii care au mers pentru a pune în executare mandatul, astfel ce primarul din Baia Mare a fost dat în urmărire.
Informații ințiale
În luna februarie a anului 2022, primarul din Baia Mare a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru luare de mită de către Tribunalul Cluj, decizia nefiind una definitivă.
Cherecheş a fost trimis în judecată de DNA în data de 20 mai 2016, pentru luare de mită în formă continuată, după ce ar fi primit de la o persoană din conducerea CS Fotbal Club Municipal Baia Mare 70.000 de lei pentru a susţine financiar clubul.
Instanța de judecată a dispus, totodată, și menţinerea sechestrului asigurător instituit de DNA asupra mai multor bunuri ale primarului Cătălin Cherecheș.
Potrivit deciziei instanței de judecată, din durata pedepsei de 5 ani a lui Cătălin Cherecheș ar urma să îi fie scăzută perioada de câteva luni în care a stat în arest, în anul 2016.
Sursele din mediul judiciar povestesc că soacra lui Cătălin Cherecheș – primarul din Baia Mare (detalii despre flagrantul realizat de procurorii DNA pot fi citite AICI) – ar fi fost ”abordată” de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) chiar în momentele în care se afla la masă cu mama uneia dintre cele două judecătoare care trebuia să dea verdictul definitiv în dosarul DNA deschis pe numele lui Cătălin Cherecheș.
Soacra primarului din Baia Mare ar fi avut asupra ei aproape 50.000 de euro, ”sumă nejustificată”.
Flagrantul realizat de procurorii DNA s-a desfășurat pe ”scena” Iulius Mall din Cluj, acolo fiind punctul de întâlnire al personajelor implicate, respectiv soacra primarului din Baia Mare, una dintre judecătoarele implicate în dosar și mama acesteia.
”Cele care ar fi denunțat-o pe soacra lui Cherecheș procurorilor DNA ar fi fost chiar mama judecătoarei și aceasta. Pe fondul unei relații anterioare care exista între soacră și mama magistratului, soacra primarului din Baia Mare a tot venit cu insistenșțe și propuneri, iar persoanele suspuse acestor insistențe au decis să sesizeze organele judiciare”, povestesc sursele judiciare, în exclusivitate pentru Gândul. (mai multe detalii AICI)
Magistraţii Curţii de Apel Târgu Mureş au respins, ca nefondate, contestaţiile formulate de socrii primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, la decizia Tribunalului Mureş prin care au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzați de dare de mită, respectiv complicitate la dare de mită.
Decizia Curții de Apel este definitivă. (informații detaliate AICI)
Citește și: