Horia Moculescu, în vârstă de 86 de ani, a trecut prin adevărate drame de-a lungul anilor. Acesta a scos la iveală amănunte dureroase din trecutul său.
Horia Moculescu este unul dintre cei mai cunoscuți și cei mai apreciați compozitori din țara noastră.
Mariana Moculescu a trăit o poveste de dragoste cu binecunoscutul compozitor Horia Moculescu, de care a divorțat în anul 2000. Din mariajul celor doi a rezultat o fiică, Nidia.
În ultima perioadă de timp, Horia Moculescu s-a confruntat cu probleme de sănătate.
De-a lungul anilor, Horia Moculescu a trăit drame care l-au marcat profund. Compozitorul a vorbit despre moartea mamei și a fiului său, dar și despre condamnarea la închisoare a tatălui său.
„Peste fiecare am trecut greu. Am avut două momente. Pe primul nu îl trec, pentru că nu am suferit, eram inconștient la 11 ani. Nu am înțeles amploarea tragediei morții mamei mele. Aveam inconștiența vârstei de 11 ani. Plus că eu am aflat că mama mea e pe moarte cu trei zile înainte de a muri, stând cu ea în casă. S-au ferit de mine tot timpul, ca nu cumva să îi spun eu ei. Cu trei zile înainte de a muri, m-a luat taică-miu, m-a dus pe bulevard, la Scala, unde era un lacto-bar. Mi-a spus: „De ce ești așa de neastâmpărat? Mama ta e pe moarte”… În clipa aceea, a căzut scaunul cu mine. Am căzut cu scaun, cu masă, cu tot… nu am putut să cred așa ceva. Eu nu am avut timp să realizez tragedia decât mult mai târziu, după ce a murit mama. Dar… am două momente infernale”, a povestit Horia Moculescu pentru revista Viva.
”Rectorul de la Petroșani – care ne iubea, și pe mine, și pe toată orchestra –, ne-a trimis la Costinești, pentru merite culturale. (…) Când am venit de la mare, m-a așteptat cineva și m-a invitat la masă, unde o rudă prin alianță mi-a dat vestea: „Știi că Nicky – așa i se spunea tatălui meu – a fost condamnat la 25 de ani”. Atunci am albit. Aveam 22 de ani”, a mai spus compozitorul.
”Și a doua oară, stăteam în bucătărie, mâncam ceva și beam o bere. Și sună prietena mea bună, care a murit, Dumnezeu să o ierte! „Ai auzit de Ionuț? (Așa îl chema pe fiul meu.) A căzut de la etajul 5”. Am închis telefonul. Am stat un sfert de oră uitându-mă pe perete. Și m-a sunat peste un sfert de oră și mi-a spus: „A murit. A venit Nidia, când a aflat. A intrat într-un frison pe care nu-l mai putea controla. După care, când și-a revenit, eu stăteam tot cu berea în mână, goală. Am ieșit afară din casă, să mă pot liniști. Să o văd pe Nidia. Și mi-a spus: „Tati, dacă tu poți să treci și peste asta, ești cel mai puternic om din lume”. Era în plin scandal cu Mariana. Și Nidia credea că eu sufăr nespus, dar nu sufeream. Sufeream pentru ea”, a încheiat acesta.