Percepția companiilor germane asupra climatului de afaceri s-a îmbunătățit ușor, cu excepția sectorului serviciilor, în condițiile în care situația economică a Germaniei tinde spre stabilizare, conform unui raport de evaluare elaborat de Institutul Ifo pentru Cercetare Economică.
”Sentimentul companiilor s-a îmbunătățit ușor. Indicele din noiembrie a urcat la 87,3 puncte, de la 86,9 puncte în octombrie. Este vorba de a treia creștere consecutivă a punctajului. Companiile percep actuala situație ca fiind oarecum mai bună, iar pesimismul privind următoarele luni s-a diminuat. Economia Germaniei se stabilizează, deși la un nivel redus”, arată raportul Institutului Ifo.
Situația este ”semnificativ mai bună” în domeniul producției industriale, inclusiv în rândul companiilor care au consum intens de energie.
În schimb, ”în sectorul serviciilor climatul mediilor de afaceri s-a înrăutățit într-o anumită măsură”. ”Furnizorii de servicii consideră actuala situație ca fiind mai puțin bună. În acest context, așteptările au fost ajustate ușor în scădere. Cu toate acestea, firmele de turism rămân foarte mulțumite, iar situația s-a îmbunătățit și în sectorul gastronomiei”, subliniază Institutul Ifo.
Situația este evaluată ca fiind mai bună și în domeniul comerțului și al construcțiilor.
”Economia Germaniei se stabilizează, deși la un nivel redus. Pentru trimestrul al patrulea, datele semnalează o creștere economică ușoară”, afirmă Klaus Wohlrabe, directorul diviziei de sondaje a Institutului Ifo.
În trimestrul al treilea din 2023, Germania a înregistrat o scădere economică de 0,1%, după o evoluție a PIB-ului de +0,1% în trimestrul precedent.
Jörg Krämer, economist la grupul Commerzbank, se declară pesimist privind perspectivele economice. ”Pentru a doua jumătate a anului, eu mă aștept la o scădere ușoară a performanțelor economice. Companiile se confruntă cu prea multe probleme, spre exemplu, preocupări privind creșterile dobânzilor, incertitudini din cauza politicii Guvernului în domeniul energetic și bugetar”, afirmă Jörg Krämer, citat de publicația Handelsblatt.
Guvernul cancelarului Olaf Scholz a prezentat recent un plan complex privind stimularea activităților economice în Germania, prin îmbunătățirea competitivității mediului de afaceri, fiind prevăzute facilități fiscale și subvenții pentru companii, în principal pentru investiții ecologice.
Germania are probleme bugetare serioase, inclusiv în contextul unei decizii a Curții Constituționale privind oprirea accesului la anumite surse de finanțare. În acest context, Guvernul de la Berlin a semnalat intenția de a cere Parlamentului suspendarea în continuare, în 2023 și 2024, a plafonului de îndatorare suverană.
Foto: Profimedia
Citește și: