Reacția lui Florin Cîțu, după audierea din Comisia juridică de la Senat: „Nu pot să mă exprim dacă este un dosar politic”

Reacția lui Florin Cîțu, după audierea din Comisia juridică de la Senat: „Nu pot să mă exprim dacă este un dosar politic”
Publicat: 27/11/2023, 15:25
Actualizat: 27/11/2023, 15:37

Fostul premier Florin Cîțu a fost audiat în Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări din Senatul României. Cîțu a venit însoțit de avocatul său. Votul în plenul Senatului ar urma să aibă loc miercuri, imediat după depunerea raportului. La finalul audierii, Cîțu a precizat că va „rămâne în partid și după votul din plen”.

Soarta lui Florin Cîțu se află în mâna colegilor senatori din Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări din Senatul României. Cîţu a ajuns la Senat împreună cu avocatul său. Cei doi au putut studia dosarul, dar și capetele de acuzare aduse în sarcina liberalului.

Încă studiem dosarele mai avem si mâine. Nu pot să comentez în acest moment. Dacă vorbim despre orice alt subiect e perfect, în acest moment, încă studiem dosarul, a precizat fostul premier la ieșirea din Comisia juridică din Senat.

Comisia juridică din Senat are termen până miercuri să dea un raport pe cererea DNA de ridicare a imunităţii parlamentare a senatorului PNL Florin Cîţu.

Potrivit lui Nicolae Ciucă, liberalii vor vota pentru ridicarea imunității colegului lor și a precizat pe 23 noiembrie că a avut o discuție cu Cîțu în care, cel din urmă i-a comunicat faptul că își va da demisia din rândul senatorilor liberali. (detalii AICI)

Întrebat despre discuția cu șeful liberalilor, Florin Cîțu a precizat că „nu renunță la calitatea de membru în grupul parlamentar al PNL”.

Am avut o discuție (n.r. cu Nicolae Ciucă), nu a fost vorba despre așa ceva. I-am spus că dacă aș fi avut o funcție m-aș fi retras. Rămân în partid și după votul din plen. Justiția nu se face la televizor, a adăugat Florin Cîțu.

Și liderul social-democraților, premierul Marcel Ciolacu a anunțat că PSD va vota în bloc pentru ridicarea imunității fostului prim-ministru. (detalii AICI)

Reamintim că procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au cerut, joi, ridicarea imunității fostului premier Florin Cîțu (PNL) și a foștilor miniștri ai Sănătății Vlad Voiculescu (USR) și Ioana Mihăilă (USR) în dosarul legat de achiziția vaccinurilor împotriva Covid-19.

Acuzații DNA: Cîțu a prejudiciat bugetul României

În acest dosar sunt cercetate aspecte legate de modalitatea în care – în perioada ianuarie – mai 2021 – persoane din Guvernul României, „cu încălcarea dispozițiilor legale și în lipsa oricăror documente/analize care să ateste necesitatea achiziției”, ar fi contractat un număr mult mai mare de doze de vaccin (Pfizer și Moderna).

Achiziția suplimentară s-a făcut în condițiile în care numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat de statul român Comisiei Europene era de 10,7 milioane.

„Concret, deși dozele de vaccin contractate anterior datei de 01 ianuarie 2021 (37.588.366 doze) ar fi fost suficiente pentru vaccinarea unui număr de peste 23 milioane persoane, două dintre cele trei persoane față de care se solicită formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale, beneficiind de ajutorul celei de a treia, ar fi tranzacționat și ordonanțat la plată achiziția în plus a cantității de 52.805.690 doze de vaccin, în valoare totală de 1.005.498.687 euro, la care se adaugă TVA, sumă care constituie un prejudiciu adus bugetului statului”, a mai transmis DNA. (detalii AICI)

CITIȚI ȘI:

BREAKING NEWS | DNA cere ridicarea imunității pentru Florin Cîțu, Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, în dosarul VACCINURILOR. Prejudiciu: 1 miliard €!

VIDEO | Vlad Voiculescu, IRITAT de întrebarea referitoare la surplusul de vaccinuri anti-COVID: „Cât ai luat șpagă, magicianule?”

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...