MAE a emis o atenționare pentru românii care vor să călătorească în Bulgaria, Grecia sau Turcia. Sunt probleme la graniță

MAE a emis o atenționare pentru românii care vor să călătorească în Bulgaria, Grecia sau Turcia. Sunt probleme la graniță
„Podul Prieteniei” Giurgiu-Ruse
Publicat: 29/11/2023, 21:41
Actualizat: 29/11/2023, 21:44

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis, miercuri, o atenționare de călătorie prin care îi avertizează pe românii care vor să călătorească în Bulgaria, Grecia sau Turcia și retur că se preconizează timpi de așteptare ridicați la punctele de trecere a frontierelor (PTF) rutiere bulgare, în perioada 30 noiembrie – 3 decembrie, după cum urmează:

  • pe sensul de intrare/ieșire în și din Bulgaria din Turcia prin PCTF Kapitan Andreevo – Kapikule, PCTF Lesovo – Hamzabeyli și, mai ales, prin PCTF Malko Târnovo – Derekoy, la controlul de frontieră și vamal (frontieră externă a Uniunii Europene), se vor putea forma coloane mari de autovehicule, ceea ce va conduce la înregistrarea de timpi considerabil măriți de așteptare la trecerea frontierei;
  • pe sensul de intrare/ieșire în/din Bulgaria către România prin PCTF Ruse, PCTF Durankulak, PCTF Kardam sau PCTF Silistra, la controlul de frontieră (care include și controlul vinietei electronice) vor putea fi înregistrați timpi măriți de așteptare, cu preponderență în cazul în care coloanele de autovehicule cu turiști români vor ajunge la frontiera cu România în mod compact și în același interval de timp.

În acest context, se recomandă cetățenilor români care se prezintă în această perioadă la controlul de frontieră și vamal bulgar la bordul autovehiculelor care sosesc din Turcia să se informeze din timp cu privire la aspectele menționate, să ia măsurile adecvate în vederea organizării itinerariilor de deplasare, achiziționării taxelor de drum/vinietelor electronice corespondente, să respecte indicațiile date și măsurile impuse de autoritățile bulgare, să aibă în vedere posibilitatea măririi considerabile a timpilor de așteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare și să își ia măsuri eficiente de gestionare a acestora.

Se recomandă să aibă bateria telefonului mobil încărcată și în stare de funcționare, să dețină resursele necesare de apă, alimente și medicamentație specifică, acolo unde este cazul, și să posede resurse financiare adecvate unor astfel de situații speciale.

Totodată, li se recomandă cetățenilor români să se informeze din timp cu privire la regimul vamal aplicat frontierei externe rutiere a Uniunii Europene și la limitele legale privind cantitatea de mărfuri sau produse permisă de legislație a fi introdusă în spațiul vamal european ca import fără caracter comercial.

De asemenea, se recomandă turiștilor români, care aleg să revină în țară, prin PCTF Ruse, să pregătească în prealabil suma exactă pentru taxa de pod, și anume 2 (doi) euro (monede cu valoare nominală de 1 euro sau 2 euro) sau 4 (patru) leva, în acest mod putând fi scurtați considerabil timpii de așteptare la procesarea și eliberarea documentelor justificative tip chitanțe, facturi, bonuri fiscale.

Se recomandă firmelor românești de transport internațional de marfă sau pasageri, care tranzitează teritoriul bulgar, în această perioadă, să ia măsurile adecvate în vederea organizării temeinice a itinerariilor de deplasare și stabilirii programului de lucru al conducătorilor auto, prin luarea în considerare a unor timpi de așteptare considerabil măriți la trecerea frontierelor.

Se recomandă folosirea, pentru intrarea în România, și a celelorlalte puncte de trecere a frontierei situate la frontiera cu Bulgaria, precum PCTF Vidin – Calafat, PCTF Kardam – Negru Vodă, PCTF Oryahovo – Bechet (ferry), PCTF Dobromir – Krushari (maxim 3,5 tone), PCTF Kainardzha – Lipnița (maxim 3,5 tone), PCTF Nikopol – Turnu Măgurele (ferry) și PCTF Svishtov – Zimnicea (ferry), ultimele patru PCTF cu program de funcționare în intervalul orar 08:00 – 20:00.

În acest context, este subliniată importanța informării corecte a cetățenilor români, achiziționării din timp a vinietelor electronice și achitării conforme a taxelor de drum tip TOLL pentru folosirea infrastructurii rutiere publice din Republica Bulgaria, în conformitate cu legislația în vigoare. Informații suplimentare pot fi accesate astfel:

  • cu privire la starea actuală a drumurilor: pe aplicația gratuită LIMA www.lima.api.bg, de pe pagina de Internet a Agenției „Infrastructura Rutieră” – www.api.bg și la numărul de telefon 070013020, accesibil în regim non-stop;
  • cu privire la e-vigneta și sistemul e-TOLL: pe site-ul www.bgtoll.bg;
  • cu privire la situația circulației prin punctele de trecere a frontierei bulgare: pe site-ul www.mvr.bg;
  • cu privire la situația zborurilor pe aeroportul din Sofia: www.sofia-airport.eu;
  • cu privire la starea vremii: pe site-ul www.weather.bg;
  • cu privire la regimul vamal, la intrarea în Bulgaria dinspre Turcia, pe site-ul www.mae.ro/travel-conditions/3677 (Condiții de călătorie în Republica Bulgaria, titlul Reglementări vamale) și pe site-ul Agenției „Vămi” din Bulgaria: www.customs.bg.

Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

Cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie și telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.

MAE recomandă consultarea paginilor web http://sofia.mae.ro, www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații și sfaturi de călătorie.

FOTO: Poliția de Frontieră

Marian Popescu
Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Retragere bani cash la ATM. Schimbare în premieră pentru cine scoate numerar de pe card
Ultimul boem al secolului XX. S-a stins singur și trist, înconjurat doar de pisicile sale
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Cum a intoxicat propaganda nazistă România