Streinu Cercel: „PANDEMIA -nu s-a stins, este printre noi, uitată, dar există”

Streinu Cercel: „PANDEMIA -nu s-a stins, este printre noi, uitată, dar există”
Streinu Cercel: „Pandemia nu s-a stins, este printre noi”
Publicat: 05/12/2023, 14:14

Pandemia HIV nu s-a stins, ea este uitată, însă există, a declarat marţi, 5 decembrie, preşedintele Comisiei de Sănătate a Senatului, Adrian Streinu Cercel.

Renumitul profesor a făcut aceste afirmații în cadrul dezbaterii „Calitatea vieţii PLHIV în România”.

„18.000 pacienţi în evidenţe”

Evenimentul a fost organizat de Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA.

Trebuie să ne îndreptăm foarte mult pe prevenţie mult mai mult decât am făcut până acum, pentru că au apărut o serie de grupuri vulnerabile de care multă vreme am uitat pentru că era o perioadă de acalmie.

Acum este o perioadă de relansare a activităţii în ceea ce priveşte aceste grupuri vulnerabile şi mă refer aici la utilizatorii de droguri de administrare intravenoasă care folosesc tot felul de chimicale care mai de care la care nu le mai ştii numele în momentul de faţă dar calea de administrare intravenoasă a rămas şi odată cu folosirea acestei căi HIV-ul nu stă să se uite.

La sfârşitul anului 2022 discutam de circa 18.000 pacienţi în evidenţe şi majoritatea dintre ei erau nedetectabili sau sunt nedetectabili. Din aceşti 18.000, peste 5.500 sunt pacienţii care fac parte din cohorta anilor sfârşitul anilor ‘80 începutul anilor ‘90.

Vorbim despre o pandemie care nu s-a stins. Este uitată, dar ea există şi este printre noi şi alături de noi”, a declarat medicul Streinu Cercel.

El a spus că au apărut o serie de medicamente noi, respectiv combinaţii de anticorpi monoclonali, şi a arătat că în prezent tratamentul HIV înseamnă o pastilă sau două pe zi, faţă de 18-24 câte se luau „la începutul istoriei HIV” în România.

Ce plan are Streinu Cercel

Cercel a precizat că a demarat discuţii cu preşedintele CNAS pentru crearea unui fond special care să fie la dispoziţia medicului de familie în aşa fel încât să se poată testa pentru antigenul HBS, anticorpii HCV şi respectiv anticorpii pentru HIV.

Am demarat discuţii cu preşedintele CNAS pentru crearea unui fond special care să fie la dispoziţia medicului de familie în aşa fel încât să poată să testeze pentru antigenul HBS, anticorpii HCV şi respectiv anticorpii pentru HIV.

Medicul de familie trebuie să devină placă turnantă a acestor probleme majore de sănătate publică”, a arătat Streinu Cercel.

În opinia sa, testarea femeii însărcinate trebuie să devină o regulă.

„Trebuie să reaccentuăm problema transmiterii pe verticală de la mamă la făt. (…) Testarea femeii însărcinate trebuie să devină o regulă, iar testarea pentru HIV să devină cum este testarea pentru glicemie” – Adrian Streinu Cercel

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Rusia ATACĂ România?! Putin nu mai blufează: România este o țintă militară
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată