Jumătate de milliard de euro investiți în “independența energetică” a instituțiilor publice. Fondul pentru Modernizare a fost “epuizat” în câteva ore

Jumătate de milliard de euro investiți în “independența energetică” a instituțiilor publice. Fondul pentru Modernizare a fost “epuizat” în câteva ore
Publicat: 06/12/2023, 17:58

Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a anunțat miercuri că, încă din prima zi de depunere a proiectelor pentru sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsum pentru entități publice, finanțate din Fondul pentru Modernizare, au fost deja depuse peste 700 de aplicații. Valoarea tuturor proiectelor depuse până la acest moment este de aproape 1,8 miliarde de lei, adică aproximativ 70% din valoarea bugetului alocat.

Fondul pentru Modernizare pentru instituțiile publice locale are o finanțare de jumătate de miliard de euro. Banii vor finanța proiecte în întreaga țară pentru școli, spitale, cămine culturale și alte instituții publice, care își vor monta panouri fotovoltaice sau alte capacități de producție de energie regenerabilă (eolian, hidro) pentru acoperirea autoconsumului.

Citiți AICI cine și în ce condiții poate accesa Fondul pentru Modernizare

Încă din prima zi de depunere a aplicațiilor, în cadrul apelului prin Fondul pentru Modernizare, de energie și stocare a energiei au fost depuse 700 de aplicații, iar numărul lor este în continuă creștere, anunță ministrul Sebastian Burduja. “Am promis investiții și asta livrăm în fiecare zi. Prin acest apel am pus la bătaie un buget de 500 de milioane de euro din Fondul pentru Modernizare pentru a susține, în premieră, autoritățile publice locale care doresc să-și acopere parte din consumul de energie electrică prin instalarea de sisteme de producție a energiei din surse regenerabile, postează Burduja pe platforma Ministerului.

Citiți și: Sebastian Burduja tranșează problema facturilor emise de HIDROELECTRICA. Toți clienții casnici trebuie să știe asta

VIDEO | Sebastian Burduja, aplaudat la COP28. „S-ar putea să avem energie verde, dar dacă nu avem energie sigură, nu avem energie deloc”

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Greșeala incredibilă” pe care a făcut-o echipajul superiahtului lui Mike Lynch. „A fost o serie...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
FOTO Povestea lui Oleksandr Budko, soldatul căruia i-au fost amputate picioarele, dar care a devenit...
Acestor pensionari români li se va mări pensia cu 1.000 de lei, după recalcularea de...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Afacerea deschisă de Vlad în Capitală: a început cu un spaţiu mic, iar după 6...
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
Tu ai văzut-o? Melania a dispărut misterios în timpul unei vacanțe în Turcia. Ce spune...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
Vor ieși pe minus. Avertisment pentru românii cu bani la saltea
Veste uriașă pentru șoferi. Scapă de o mare corvoadă
VIDEO | Momentul frapant când o femeie sare gardul la zoo ca să mângâie un...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Ghinion după ghinion pentru Lino Golden! Artistul, implicat într-un nou accident: ”Cum am început eu...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Aplicația Google Essentials, lansată pentru utilizatorii de Windows