Avocatul lui Cătălin Chercheș, Răzvan Doseanu, a declarat joi la ÎCCJ, acolo unde se judecă cererea de strămutare a dosarului în care fostul primar a fost condamnat, că a solicitat audierea clientului său prin videoconferință.
Cătălin Cherecheș, primarul din Baia Mare, a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare, pentru trafic de influență, dare și luare de mită, sentința fiind definitivă.
Reamintim că un polițist de frontieră român și unul maghiar i-au verificat actele lui Cătălin Cherecheș, vineri de dimineață, în punctul de trecere a frontierei Petea, județul Satu Mare, și l-au lăsat să iasă din țară pe fostul primar din Baia Mare, care era sub control judiciar și avea interdicție de a părăsi România.
„Cred că este o greșeală că a plecat și îndemn să se predea autorităților. Nu este ușor să faci o apărare în astfel de condiții. Nu am nicio informatie ca cineva l-ar fi sfătuit să plece din țară. (…) Codul de Procedură Penală permite strămutarea chiar și după o hotărâre de condamnare, dată în apel, iar dacă instanța admite strămutarea, cauza se rejudecă. Cred că cererea de strămutare s-ar admite dacă pe dosar ar scrie Popică, nu Cherecheș”, a afirmat reprezentatul fostului edil.
„Noi am facut o solicitare prin care am cerut ca dl. Cherecheș să fie citat în străinatate. Din ce mi s-a comunicat din Germania, azi dl Chereches ar trebui transferat la Munchen la noul loc de detentie si am facut o solicitare catre locul de detentie sa mi se permita sa iau contactul cu dumnealui. Vom vedea daca aproba sau nu. Înalta Curte decide azi dacă îi permite dlui Cherecheș, prin cererea de stramutare, la aparare prin propria persoană. Credem ca s-ar putea permite dlui Chreches sa participe prin videoconferinta.”
Reamintim faptul că fostul primar din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a fost fotografiat, după ce a fost prins de polițiștii germani, în Augsburg, iar în imaginile apărute avea sânge pe față.
Avocatul său dezminte și informația conform căreia fostul primar nu s-a opus arestării, așa cum s-a spus inițial.
„Este dezmințită categoric informația că domnul Cherecheș a vrut să fugă de poliție, s-ar fi luat la bătaie cu poliția, s-ar fi opus la prinderea lui. Categoric este dezmințită o astfel de informație, se pare că a fost o intervenție mai directă energică a autorităților germane, care l-au imobilizat, l-au pus la pământ și l-au încătușat. Leziunile, cel puțin de pe față, nu par a fi în urma unor lovituri active de pumni sau de picioare, ci mai degrabă de o frecare de un plan dur, posibil asfalt, pe care dumnealui a fost culcat și încătușat”.
Arestat în Germania, după ce a fugit din țară în urma unei sentințe definitive, primarul din Baia Mare ar urma să fie extrădat în România.
Cătălin Cherecheș va depune plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, motivele fiind încălcarea dreptului la apărare, dar și încălcarea principiului imparțialității și a principiului egalității armelor. Informația este confirmată de apărătorul său din România, Răzvan Doseanu.
Fostul primar din Baia Mare refuză să își dea acordul pentru o extrădare simplificată. Avocatul său, Răzvan Doseanu, a discutat cu apărătorul din Germania al clientului său, care a precizat că, în situația unei extrădări fără o procedură simplificată, aceasta poate dura între 3 și 6 luni de zile.
CITIȚI ȘI: