Crește presiunea pe Olanda! Am putea avea o DECIZIE mai rapidă pe Schengen? Situația condiționează și drumul României către aderare

Crește presiunea pe Olanda! Am putea avea o DECIZIE mai rapidă pe Schengen? Situația condiționează și drumul României către aderare
Publicat: 07/12/2023, 11:33
Actualizat: 07/12/2023, 11:39

Presiunea asupra Olandei pentru a ridica „veto-ul” împotriva aderării Bulgariei la Schengen se intensifică, întrucât de decizia sa este condiționat și drumul României către zona de liberă circulație.

Reamintim că, după 11 ani de așteptare, România nu a primit, la finalul anului trecut, undă verde pentru a intra în spațiul Schengen, deși autoritățile române, dar și oficiali străini susțin că România a bifat, de ani buni, cerințele tehnice impuse. Austria a fost singura care s-a impus aderării României, motivul invocat fiind cel al migrației.

Comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, a comentat că recent a avut loc o nouă verificare în Bulgaria, care a avut „cu adevărat succes”, scrie Mediapool, citată de Rador Radio România.

Mark Rutte, care continuă să guverneze Olanda în calitate de prim-ministru interimar, a declarat recent că, dacă evaluarea va fi pozitivă, țara sa va ridica „veto-ul”. Dar, deși această evaluare pozitivă există deja, încă nu există nicio reacție din partea țării sale.

Aderarea Bulgariei este blocată de Țările de Jos și Austria, în timp ce doar Viena are rezerve față de intrarea României. Totuși, potrivit unor surse diplomatice citate de G4media, Austria ar putea urma Olanda, dacă aceasta își schimbă poziția față de Bulgaria.

Astfel, nu va fi necesară separarea celor două țări balcanice, ceea ce este considerat a fi de nedorit de către Comisia Europeană. Cu toate acestea, oficialii austrieci nu au confirmat încă această posibilitate.

Denkov: „Austria și Olanda recunosc că s-au înregistrat progrese foarte mari”

Premierul bulgar Nikolai Denkov a comentat că după alegerile din Olanda este mai greu de negociat, dar el rămâne optimist că Bulgaria va fi membră a spațiului Schengen și ca urmare a raportului pozitiv de la ultima verificare, care este prezentat zilele acestea la Bruxelles.

„Rezultatul acestei misiuni este un raport extrem de pozitiv, iar din moment ce acești reprezentanți au semnat raportul, înseamnă că reprezentanții lor – ai Austriei și ai Olandei – acceptă deja că există progrese foarte puternice.

De aici încolo, eforturile diplomatice vor continua, cum să se formulează o decizie, care până la sfârșitul acestei luni să se încerce să fie adoptată. Momentan este mai greu de negociat cu Olanda, dar asta nu înseamnă că nu este posibil, deci negocierile continuă”, a spus Denkov.

Ședință extraordinară pentru România și Bulgaria?

Ministrul spaniol de Interne, Fernando Marlaska, și-a exprimat speranța că extinderea Schengen va avea loc cât mai curând posibil.

El a spus că Președinția spaniolă a Consiliului UE va continua munca până la sfârșitul anului. Ambiția Bulgariei și României este să aibă o loc o întâlnire extraordinară în ultimele zile ale anului sau la începutul anului viitor. Deocamdată se lucrează la varianta ca cele două țări să intre mai întâi cu granițele aeriene, iar apoi cu granițele terestre.

România așteaptă o decizie din partea Olandei

România așteaptă să afle dacă Olanda va sprijini aderarea Bulgariei la spațiul european de liberă circulație, pentru a lua o decizie cu privire la dosarul Schengen, a spus premierul Marcel Ciolacu.

Oficialul a amintit că, la 22 noiembrie, au avut loc alegeri în Olanda și, din această cauză, nu a existat timp pentru a începe o procedură de vot în parlament.

„A fost mai mult decât sigur că Schengen nu va fi discutat la Consiliul Justiție și Afaceri Interne din 4 și 5 decembrie, dar a rămas pe ordinea de zi propunerea unei ședințe extraordinare a Consiliului în luna decembrie. Mai întâi așteptăm decizie Olandei cu privire la Bulgaria și vom vedea cum va acționa România”, a spus premierul.

În ceea ce privește dialogul cu Austria, Ciolacu a declarat că nu a avut o discuție directă cu cancelarul Karl Nehammer.

Olanda se află într-o situație politică dificilă după victoria politică a lui Geert Wilders

Reamintim că Partidul Libertății de extremă dreaptă, populist, anti-islamist și eurosceptic al lui Geert Wilders a obținut o victorie zdrobitoare în alegerile parlamentare anticipate. Cu toate acestea, acesta rămâne izolat și va întâmpina  greutăți în a forma un guvern.

Lucrurile în ceea ce privește aderarea României și a Bulgariei se complică foarte tare, deoarece un posibil guvern condus de partidul PVV în Olanda nu ar fi niciodată favorabil extinderii Schengen. Discuția vine în contextul în care Geert Wilders este învingătorul alegerilor olandeze.

Victoria acestuia a zguduit politica olandeză, trimițând însă semnale de îngrijorare în întreaga Europă, cu atât mai mult cu cât Geert Wilders a promis să oprească imigrația, să reducă plățile Olandei către UE și să blocheze intrarea oricăror noi membri, inclusiv a Ucrainei.

Mai mult, migrația a devenit una dintre temele principale și o carte pe care acesta a jucat-o, Wilders precizând miercuri că intenționează să abordeze un „tsunami de azil și imigrație.”

CITIȚI ȘI:

LIVE UPDATE: România, în zodia Schengen. Consiliul JAI, ziua decisivă. Austria, singurul stat care se opune aderării României și Bulgariei / Ciucă: „Mergem până la capăt” / Bode: „Orice compromis în interesul României îl vom accepta”

EXCLUSIV | De ce nu pot fi separate România și Bulgaria la votul pentru aderarea la Schengen. Generalul Virgil Bălăceanu: ”Trebuie luate la pachet pentru că au un spațiu comun, deschiderea la Marea Neagră, care reprezintă o vulnerabilitate”

EXCLUSIV VIDEO | De ce se opune Austria intrării României în Schengen? Andrei Caramitru: ”La un veto clar, este posibilă judecata la Curtea de Justiție Europeană pe discriminare. Ar fi forțată așa o aderare, plus despăgubiri”

EXCLUSIV | ZIUA Z pentru aderarea României la Schengen. Fost șef al Statului Major: ”Decuplarea de Bulgaria ar însemna că noi primim «mărul otrăvit», cu o răspundere și o presiune foarte mari să securizăm frontierele și pe Sud, și pe Est”

EXCLUSIV | Fost comisar european: „Este tristă și misterioasă poziția Austriei, subiectul migrației este fals, inventat. Este important să reușim aderarea la Schengen până la sfârșitul anului, pe timpul președinției cehe, care ne este favorabilă”

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Greșeala incredibilă” pe care a făcut-o echipajul superiahtului lui Mike Lynch. „A fost o serie...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
FOTO Povestea lui Oleksandr Budko, soldatul căruia i-au fost amputate picioarele, dar care a devenit...
Acestor pensionari români li se va mări pensia cu 1.000 de lei, după recalcularea de...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Afacerea deschisă de Vlad în Capitală: a început cu un spaţiu mic, iar după 6...
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
Tu ai văzut-o? Melania a dispărut misterios în timpul unei vacanțe în Turcia. Ce spune...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
UE, ordin pentru grupele de muncă la pensie. Olguța Vasilescu: N-au vrut să accepte
Secretele averii lui Alexandru Arșinel. Cum au fost împărțiți banii
VIDEO | Momentul frapant când o femeie sare gardul la zoo ca să mângâie un...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Ghinion după ghinion pentru Lino Golden! Artistul, implicat într-un nou accident: ”Cum am început eu...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
David Niven, al doilea James Bond. Sublocotenent, scriitor și actor de Oscar