Statele Unite exercită presiuni asupra Israelului, în conversațiile private, pentru a opri ofensiva din Fâșia Gaza în cel mult o lună, afirmă surse diplomatice, deși aparent, la nivel public, Administrația de la Washington nu impune nicio limită în menținerea sprijinului pentru Guvernul israelian.
În cursul vizitei efectuate săptămâna trecută în Israel, secretarul de Stat american, Antony Blinken, i-a cerut premierului Benjamin Netanyahu să oprească ofensiva din Fâșia Gaza în cel mult trei luni de la atacurile palestiniene produse pe 7 octombrie, afirmă, sub protecția anonimatului, diplomați prezenți la întâlnire, citați de publicația britanică The Times. Acest lucru ar însemna că armata israeliană ar trebui să oprească ofensiva în Fâșia Gaza cel târziu pe 7 ianuarie.
La nivel public, Administrația Biden nu a impus nicio limită operațională armatei israeliene, dar insistă pentru intensificarea asistenței umanitare în Fâșia Gaza. Președintele Joseph Biden a discutat joi seară cu premierul Benjamin Netanyahu, ”evidențiind importanța furnizării de asistență suplimentară” în Fâșia Gaza.
Întrebat despre termenul cerut de Washington, secretarul de Stat Antony Blinken a refuzat că confirme ideea. ”În discuțiile cu Israelul, discutăm despre cât va dura această campanie și despre modul în care se derulează. Dar deciziile aparțin Israelului”, a afirmat Antony Blinken, citat de postul britanic ITV.
Mai mulți membri ai Guvernului israelian au semnalat în ultimele zile că ofensiva militară din Fâșia Gaza trebuie să mai continue câteva luni. Totuși, Antony Blinken a sugerat că armata israeliană mai are la dispoziție ”câteva săptămâni” pentru a acționa în sensul înlăturării de la putere a grupului islamist Hamas și demilitarizării Fâșiei Gaza.
Israelul și organizația islamistă palestiniană Hamas nu se apropie de un nou armistițiu umanitar, a declarat joi seară John Kirby, un oficial din cadrul Președinției SUA. ”Au loc zilnic discuții în sensul unui nou armistițiu. Aș vrea să pot confirma progrese specifice, dar nu este cazul. Nu ne apropiem de un nou acord pentru o pauză umanitară și nu am vești de anunțat astăzi privind eliberarea ostaticilor”, a declarat joi seară John Kirby, coordonatorul pentru Comunicare Strategică al Consiliului pentru Siguranță Națională din cadrul Casei Albe.
Bilanțul bombardamentelor israeliene a ajuns la 17.177 de morți și aproximativ 46.000 de răniți în Fâșia Gaza, potrivit Ministerului local al Sănătății, subordonat grupului islamist Hamas.
Foto: Profimedia
Citește și: