Inteligența Artificială, reglementată prin lege de Uniunea Europeană/„UE, primul continent care stabilește reguli clare pentru utilizarea IA”

Inteligența Artificială, reglementată prin lege de Uniunea Europeană/„UE, primul continent care stabilește reguli clare pentru utilizarea IA”
Inteligența Artificială, reglementată prin lege de Uniunea Europeană / Sursa FOTO: rawpixel.com
Publicat: 09/12/2023, 13:01

Decizie istorică luată vineri, 8 decembrie 2023: Uniunea Europeană a convenit asupra unei legislaţii, fără precedent la nivel global, care să reglementeze Inteligenţa Artificială (IA).

Au fost trei zile de negocieri intense între statele membre şi Parlamentul European, după cum transmite AFP.

Reguli clare pentru utilizarea IA

Astfel, s-a ajuns la un acord politic cu privire la un text ce ar trebui să promoveze inovarea în Europa. În același timp, sunt limitate posibilele abuzuri ale acestor tehnologii foarte avansate.

Istoric! UE devine primul continent care a stabilit reguli clare pentru utilizarea IA”, a salutat comisarul european Thierry Breton, aflat la originea proiectului.

Ultima rundă de negocieri între P.E. și U.E, începută miercuri după-amiază, a durat aproape 35 de ore.

Procesul a fost afectat la sfârşitul anului trecut de apariţia ChatGPT, generatorul de texte al companiei americane OpenAI, capabil să scrie disertaţii, poezii sau să facă traduceri în câteva secunde.

Acest sistem, ca şi cele capabile să creeze sunete sau imagini, a dezvăluit publicului larg potenţialul imens al IA, dar şi anumite riscuri.

Distribuirea pe reţelele de socializare a unor fotografii false a atras atenţia asupra pericolului manipulării opiniei publice.

Acest fenomen de IA generativă a fost integrat în negocierile curente la cererea europarlamentarilor care insistă asupra supravegherii specifice pentru acest tip de tehnologie de mare impact. Ei au cerut în special mai multă transparenţă în ceea ce priveşte algoritmii şi bazele de date gigantice aflate în centrul acestor sisteme.

Sectorul IT, unul critic

Acordul politic la care s-a ajuns vineri seara trebuie completat de o muncă tehnică în vederea finalizării textului.

„Vom analiza cu atenţie compromisul găsit astăzi şi ne vom asigura în următoarele săptămâni că textul păstrează capacitatea Europei de a-şi dezvolta propriile tehnologii de inteligenţă artificială şi îi păstrează autonomia strategică”, a răspuns ministrul francez al Digitalului, Jean-Noël Barrot.

Sectorul tehnologiei este unul critic.

„Viteza pare să fi prevalat asupra calităţii, cu consecinţe potenţial dezastruoase pentru economia europeană”, a declarat Daniel Friedlaender, managerul pentru Europa al CCIA, unul din principalele sale lobby-uri.

Potrivit acestuia, o „muncă tehnică” este acum „necesară” pentru detalii cruciale.

Ce impune noua legislație

În privinţa IA generative, compromisul prevede o abordare cu două viteze.

Se vor impune tuturor reguli pentru a asigura calitatea datelor utilizate în dezvoltarea algoritmilor şi pentru a se verifica că nu încalcă legislaţia privind drepturile de autor.

De asemenea, dezvoltatorii vor trebui să se asigure că sunetele, imaginile şi textele produse sunt clar identificate ca fiind artificiale. Constrângerile consolidate se vor aplica numai celor mai puternice sisteme.

Textul preia principiile reglementărilor europene existente în materie de securitate a produselor, care impun controale bazate în primul rând pe companii.

Nucleul proiectului constă dintr-o listă de reguli impuse doar sistemelor considerate ca având un „risc ridicat”, în esenţă cele utilizate în domenii sensibile precum infrastructura critică, educaţia, resursele umane sau aplicarea legii.

Legislaţia prevede o supraveghere specifică a sistemelor de IA care interacţionează cu oamenii şi le va obliga să informeze utilizatorul că se află în contact cu o maşină.

Interdicţiile vor fi rare şi vor viza aplicaţii contrare valorilor europene precum evaluarea cetăţenilor sau sistemele de supraveghere în masă utilizate în China, sau chiar identificarea biometrică de la distanţă a persoanelor în locuri publice pentru a evita supravegherea în masă a populaţiei. Referitor la cel din urmă aspect, statele au obţinut însă scutiri pentru anumite misiuni de aplicare a legii, cum ar fi lupta împotriva terorismului.

Spre deosebire de codurile de conduită voluntare ale anumitor ţări, legislaţia europeană va fi dotată cu mijloace de supraveghere şi cu sancţiuni odată cu crearea unui birou european al IA în cadrul Comisiei Europene.

Pentru cele mai grave infracţiuni vor putea fi aplicate amenzi de până la 7% din cifra de afaceri, cu un plafon de 35 de milioane de euro.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Se transferă minim 2.300 de lei pe cardurile românilor. Decizie la Guvern. Plăți finale pe...
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată