Prima pagină » Actualitate » Gest de solidaritate în Italia: Un șofer de TIR din România, care a rămas fără bani după ce i s-a stricat camionul, a fost ajutat cu mâncare

Gest de solidaritate în Italia: Un șofer de TIR din România, care a rămas fără bani după ce i s-a stricat camionul, a fost ajutat cu mâncare

Gest de solidaritate în Italia: Un șofer de TIR din România, care a rămas fără bani după ce i s-a stricat camionul, a fost ajutat cu mâncare
Un șofer de TIR din România, care a rămas fără bani după ce i s-a stricat camionul, a fost ajutat cu mâncare

„Bună, sunt în Cairo și am camionul stricat. Trebuie să aștept până luni ca să îl repar. Mă poate ajuta cineva cu o farfurie cu mâncare?” – este mesajul unui român care a înduioșat o întreagă comunitate din Italia.

Totul s-a întâmplat sâmbătă. Viorel a scris pe Facebook un apel umanitar în care scria că este șofer de TIR și, din cauză că a rămas fără bani, ca urma a faptului că i s-a stricat camionul, solicita să fie ajutat cu mâncare.

Mesajul a devenit viral în Cairo Montenotte, o localitate din regiunea Liguria, din Italia.

Mesajul postat pe Facebook de Viorel  / Sursa foto: La Republica

Mesajul postat pe Facebook de Viorel / Sursa foto: La Republica

„Nu a crezut că mesajul său de pe social media ar putea avea un impact concret”

Printre primii care s-au grăbit să sară în ajutorul tânărului a fost Renzo Briano, un fost șofer de camion în vârstă de 63 de ani.

„Am luat imediat legătura cu tânărul încercând să înțeleg situația”, spune el. „Când am ajuns la el, într-o zonă de lângă o spălătorie auto, a cerut doar ceva de mâncare, nu a vrut bani. Nici măcar nu l-am putut duce la bar să-i ofer o cafea”, relatează La Repubblica.

Șoferul camionului avea la el doar un card de combustibil, nu avea bani cash pentru că plănuise să se întoarcă imediat după ce livra marfa lângă Cairo.

Ar fi trebuit să fie o călătorie rapidă, cu plecare joi și întoarcere în România vineri, dar faptul că mașina i s-a stricat i-a dat peste cap planurile.

„Când m-a văzut sosind a fost neîncrezător”, își amintește Renzo. „Nu a crezut că mesajul său de pe social media ar putea avea un impact concret. Nu a încetat să-mi mulțumească”, a relatat italianul.

Pe lângă Renzo, alte două femei l-au ajutat pe tânărul român, oferindu-i mâncare pentru prânz și cină. De asemenea, i-au oferit posibilitatea de a face un duș și i-au spălat hainele.

Renzo Briano și-a exprimat regretul că nu toți concetățenii săi au arătat aceeași empatie, mulți preferând să insulte din spatele unui ecran. Cu toate acestea, ajutorul oferit de el și de celelalte doamne a reprezentat un exemplu de generozitate și umanitate.

Problema camionului s-a dovedit a fi mai complicată decât se anticipase, necesitând mai mult timp pentru reparații. În această perioadă, Renzo și ceilalți binefăcători au continuat să-l viziteze și să-l ajute pe tânăr.

Sursa foto: La Repubblica

Carla Adamescu este un jurnalist cu experiență în domeniul social. A lucrat în presa locală și, ulterior, la publicații din Capitală. S-a alăturat echipei Gândul în anul 2022 și scrie ... vezi toate articolele

Citește și