VIDEO | Victor Ponta: „România nu este o țară de destinație pentru emigranți”

Publicat: 12/12/2023, 13:00

Victor Ponta, fost premier al României, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Fostul premier al României spune că România, din fericire, nu este o țară de destinație pentru emigranți. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

„În același timp, mie-mi este teamă de această idee a Austriei de a externaliza problema migratorie, crearea unor centre de primire pe teritoriul altor state. Nu a reușit în Africa, iată, dorește în România și în Bulgaria.

Miniștrii de externe germani și francezi vor propune acel raport faimos în care vehiculează ideea Europei celor patru viteze. Instituționalizarea pe baze de tratate bilaterale sau multilaterale a unui nucleu dur. Adică, mi-e teamă că se creează un precedent periculos prin externalizarea centrelor de refugiați în România și în Bulgaria.

De unde nu știu eu alte țări nu vor folosi această idee? Pentru în Uniunea Europeană se vor negocia foarte multe lucruri”, a spus Ștefan Popescu, analist de politică externă.

„Am înțeles că România ar trebui să îi primească pe cei care au făcut deja o cerere de azil. Politica de acordare a azilului nu este uniformă în Uniunea Europeană. Este una dintre marile probleme. Sunt anumite criterii minime privind politica de azil, dar fiecare țară își stabilește, în mod suveran, propriile criterii. Pot face obiectul unei negocieri”, a mai spus analistul Ștefan Popescu.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...