VIDEO Sindicaliștii din educație s-au înțeles cu Guvernul privind majorarea de 20% a salariilor/ Hăncescu: „Vor fi cuprinse într-o ordonanță separată”

Publicat: 14/12/2023, 14:43
Actualizat: 14/12/2023, 23:50

Sindicaliştii din educaţie au fost primiți joi la consultări de premierul Marcel Ciolacu. Potrivit lui Marius Nistor, salariile din învățământ vor fi majorate în 2024 cu 20%. Totuși, Simion Hăncescu spune că noile majorări vor fi cuprinse într-o noua ordonanță de urgență, alta decât celebra ordonanță „trenuleț”.

Sindicaliștii din învățământ au precizat, după consultările de la Guvern, că în urma discuţiilor avute cu premierul şi miniştrii de resort, s-a căzut de acord asupra unei creşteri medii a salariilor din educație cu 20%, urmând să fie emisă o ordonanţă de urgenţă separată în acest sens, asta deși surse guvernamentale au declarat pentru Gândul că acest lucru nu ar fi tehnic posibil.

Este aceeaşi variantă, 20% în medie, creştere salarială pentru 2024. Împreună cu Ministerul Educaţiei vom transmite toate elementele clarificatoare către Guvern. În ordonanţa ‘trenuleţ’ care a intrat în transparenţă decizională nu mai figurau funcţiile de conducere. Figura personalul didactic de predare, figura personalul didactic auxiliar, nedidactic şi atât. Şi atunci lucrurile acestea trebuiau corectate. Şi asta facem în momentul de faţă. Lucrurile vor fi rezolvate foarte rapid, a declarat Marius Nistor, preşedintele Sindicatelor din Educaţie Spiru Haret.

Simion Hăncescu a ținut să precizeze că pentru creşterile salariale din 2024 se va emite o ordonanţă de urgenţă separată. Acesta a afirmat că nu există la acest moment „un procent fix”.

„Concluzia este că se va emite act normativ separat, ordonanţă separată. Acum mergem la Ministerul Educaţiei pentru că avem o problemă cu funcţiile de conducere, nu se puteau repara acele inechităţi. Cu alte cuvinte, de la 1 ianuarie va fi prima majorare, dar nu discutăm de procente deocamdată. Încă se lucrează, pentru că noi nu avem un procent fix, este o medie”, a explicat Hăncescu.

Potrivit lui Anton Hadăr, creșeterile salariale de anul trecut nu mai permit ca în 2024 să se de-a către tot personalul din educație același procentaj. De asemenea, în ordonanța „trenuleț” este prevăzută majorarea de 5% a salariilor tuturor bugetarilor.

Vor fi două tranşe de creştere, una la 1 ianuarie, alta la 1 iunie, 13% plus 7%, pe medie…. pentru că nu este la toată lumea la fel, pentru că a fost o sumă fixă dată anul trecut, care nu mai permite acum să le dai la toţi acelaşi procentaj, a precizat Anton Hadăr, liderul Federaţiei „Alma Mater”.

Greșeala din ordonanța „trenuleț” a Ministerului Finanțelor

Întrebat despre procentul inițial de 8% apărut în prima variantă a ordonanței „trenuleț”, în loc de 13%, Hadăr a precizat că a fost vorba despre „o greșeală materială” pentru care ministrul Boloș și-a cerut scuze public.

„A zis că a fost o greşeală, aţi văzut şi dumneavoastră că şi-a cerut scuze, că a fost o anumită eroare materială. Nu ştiu cine a avut această răutate”, a precizat Hadăr.

Sindicaliştii din educaţie au mai spus că şi personalul nedidactic şi cel auxiliar vor beneficia de acelaşi procent de creştere de 20%, cu precizarea că acesta diferă, deoarece au mai existat unele majorări în vara anului 2023, după greva de dinaintea examenelor de finalizare a studiilor, atunci când dascălii s-au adunat în celebrul „marș al demnității”.

„Pe medie va fi 20%, depinde de fiecare categorie de personal, ca să se încadreze în grilele pe care noi le avem ca  elemente de raportare, grile pe care noi le-am înaintat în iulie anul trecut. Nu vor primi toţi aceleaşi procentaje, pentru că dacă ai primit 1.700 lei astă-vară, vă daţi seama că nu mai poţi să-i dai 20% îi dai 16, îi dai 17, îi dai 14, s-ar putea să fie şi mai puţin”, a transmis Anton Hadăr.

Ultima întâlnire cu sindicatele din educație de la Guvern a avut loc pe 24 noiembrie. Atunci, Marius Nistor și Simion Hăncescu nu au exclus posibilitatea unei greve dacă nu se vor găsi banii necesari pentru majorările salariale din învățământ, promise de Executiv ca urmare a grevei din această vară. (detalii AICI)

CITIȚI ȘI:

UPDATE Turație maximă la Palatul Victoria pentru aprobarea BUGETULUI pe 2024 / Ședința de guvern, amânată până după ora 14:00

UPDATE Celebra „ORDONANȚĂ TRENULEȚ”, pe ordinea de zi a ședinței de guvern / Valoarea punctului de amendă se majorează

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?