Companiile controlate de Chiara Ferragni, cea mai cunoscută influenceriţă din Italia, trebuie să plătească o amendă de 1,075 milioane de euro (1,18 milioane de dolari) pentru practici comerciale neloiale legate de vânzarea unei delicatese de Crăciun, a anunţat vineri autoritatea antitrust din Italia (AGCM), citată de Reuters.
De asemenea, AGCM a amendat producătorul italian de prăjituri Balocco cu 420.000 de euro. Sancţiunile vin în urma unei anchete pe care autoritatea de reglementare italiană a anunţat-o în luna iunie, în legătură cu un pandoro Balocco produs de Ferragni – o alternativă de Crăciun la panettone -, ce a fost vândut în Italia la sfârşitul anului trecut, la un preţ de peste 9 euro bucata, în comparaţie cu mai puţin de 4 euro pentru un pandoro Balocco obişnuit.
AGCM a declarat că reclama şi preţurile mai mari i-au indus în eroare pe consumatori, făcându-i să creadă că, prin cumpărarea prăjiturii, aceştia contribuiau în mod direct la o organizaţie caritabilă pentru cercetarea cancerului osos la un spital din Torino şi, de asemenea, că Ferragni însăşi făcea donaţii.
Balocco făcuse o plată unică de 50.000 de euro către spital cu câteva luni înainte de a lansa pandoro Ferragni, astfel încât vânzările pentru acest produs nu au avut niciun efect asupra donaţiilor caritabile, a declarat autoritatea de reglementare italiană.
Aceasta a adăugat că societăţile asociate cu Ferragni pe care le-a sancţionat nu au donat niciun ban spitalului din Torino, deşi au primit peste 1 milion de euro pentru iniţiativa lor de branding şi pentru activităţile promoţionale aferente.
Chiara Ferragni, în vârstă de 36 de ani, este unul dintre cei mai cunoscuţi influenceri de modă din lume, cu aproape 30 de milioane de urmăritori pe Instagram.
Biroul de presă al Chiarei Ferragni şi compania Balocco nu au dat curs deocamdată invitaţiei transmise de Reuters pentru a face declaraţii pe această temă.
Sursa foto: Facebook