Tudor Chirilă a ȚIPAT la Raluca Turcan, la inaugurarea monumentului dedicat Monicăi Lovinescu. „Poate urletul meu a stricat o ceremonie”

Tudor Chirilă a ȚIPAT la Raluca Turcan, la inaugurarea monumentului dedicat Monicăi Lovinescu. „Poate urletul meu a stricat o ceremonie”
Tudor Chirilă
Publicat: 18/12/2023, 00:07
Actualizat: 18/12/2023, 00:34

Participanții la inaugurarea monumentului dedicat Monicăi Lovinescu și lui Virgil Ierunca au avut parte de un moment tensionat, după ce Tudor Chirilă i-a adresat unele reproșuri Ralucăi Turcan, ministrul Culturii, care a avut un discurs în cadrul evenimentului.

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a ținut un discurs în cadrul evenimentului

Tudor Chirilă a participat la acest eveniment, duminică după-amiază, unde au avut discursuri scriitorul Gabriel Liiceanu și Raluca Turcan, precum și primarul Capitalei, Nicușor Dan.

Scriitorul Gabriel Liiceanu
Scriitorul Gabriel Liiceanu, în timpul discursului său de la eveniment

După discursul Ralucăi Turcan, Chirilă început să strige către aceasta, urlând la ea și reproșându-i că o parte din cuvintele spuse sunt inadecvate, scrie Adevărul.

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, la inaugurarea monumentului dedicat Monicăi Lovinescu și lui Virgil Ierunca

După incident, Tudor Chirilă a făcut o postare pe pagina sa de Facebook, unde a prezentat toată situația și s-a scuzat față de participanții la eveniment.

„Sunt furios și revoltat, poate de aceea un pic incoerent. Astăzi m-am dus la inaugurarea monumentului dedicat memoriei Monicăi Lovinescu și lui Virgil Ierunca, opera artistului sculptor Virgil Scripcariu, inițiativă a fundației Humanitas. A vorbit Gabriel Liiceanu, un discurs care a debutat cu explicația întârzierii de câteva săptămâni a inaugurării din cauza unui furnizor care nu și-a onorat promisiunea de a livra la termen materialul pentru soclu. A continuat apoi explicând audienței importanța acestui moment din perspectiva omagierii unor voci care nu au încetat niciodată să reprezinte repere fundamentale ale libertății de exprimare, într-o perioadă în care România se scufunda în bezna imorală a comunismului.

Două voci care au ținut aprinsă lumina speranței că libertatea e o valoare ne-negociabilă, pe care dacă românii nu o vor uita, o vor întâlni din nou, în cele din urmă. Așa percep eu existența Monicăi Lovinescu și a lui Virgil Ierunca, așa am deschis ochii mari, încercând să înțeleg de unde venim, după ce, în liceu, am citit Fenomenul Pitești. Am avut apoi surpriza neplăcută să văd că ia cuvântul Raluca Turcan, care a spus audienței cum a crescut ea cu Europa Liberă, a mai rostit, într-un limbaj de lemn, câteva banalități de context, după care a încheiat discursul recunoscând că statul român nu a putut face un asemenea monument sau ceva de genul ăsta.

De când a început discursul acestei doamne, am început să mă cam sufoc la gândul inadecvării absolute a prezenței și mai ales a discursului ei. Cum să ai tupeul să vorbești când tu reprezinți șleahta moștenitoare a comunismului, șleahta care a confiscat exact momentul eliberării României de comunism, transformând societatea noastră în terenul viran de valori morale pe care rătăcim azi? Cum să iei cuvântul, când ești beneficiarul direct al celor care i-au forțat în exil pe Monica Lovinescu și Virgil Ierunca?

Nu am putut să mă abțin și i-am strigat toate astea. Și am făcut asta pentru că mi s-ar fi părut mai grav să tac și să accept această abjectă formă de compromis, în care noi, cetățenii, victime ale schilodirii morale a României, suntem obligați să auzim discursul comemorativ al unui reprezentant al călăilor la inaugurarea unui monument dedicat celor care au luptat împotriva lor.
Poate că urletul meu revoltat a stricat o ceremonie, doar oare nu asta am învățat de la Monica Lovinescu și Virgil Ierunca? Să nu renunțăm și să nu tăcem? Când era bine să mă revolt împotriva unei asemenea miƶerii? Acasă, în propria intimitate?

Ce e mai grav, un strigăt de revoltă care întrerupe o ceremonie comemorativă sau tăcerea resemnată care consfințește pactul cu răul? Prezint scuze celor din audiență care consideră că reacția mea a fost nepotrivită. Eu cred că a fost momentul oportun.

PS. Monumentul (superb) se află la intersecția străzilor Grigore Romniceanu cu Doctor Petre Herescu, în cartierul Cotroceni”, a scris Chirilă pe rețeaua de socializare.

Monumentul este dedicat memoriei Monicăi Lovinescu și lui Virgil Ierunca, două dintre vocile importante ale exilului românesc și ale Radio Europa Liberă, în perioada regimului comunist. Opera aparține artistului Virgil Scripcariu, la inițiativa Fundației Humanitas.

Artistul Virgil Scripcariu, autorul monumentului dedicat Monicăi Lovinescu și lui Virgil Ierunca

FOTO – Facebook

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
Andrei Versace, dator la CĂMĂTARI?! Un prieten rupe tăcerea despre sursa de venit a influencerului:...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Nuntă transformată în tragedie, în Botoșani. O femeie a decedat după ce fiica ei a...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Cine îl va înlocui pe Joe Biden? Numele cele mai importante ce ar putea să...
REVOLUȚIE în electronică! Au anunțat o descoperire remarcabilă!
Mașinile interzise pe șosele. Ordinul UE pentru cei care alimentează cu motorină. Când devine lege
Schimbări în supermarketuri. Noi obligații pentru producători
Ce a putut să își pună un român la fereastră, fără să îi pese de...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce a transmis Geta Sterp cu privire la persoanele care se jignesc în mediul online....
Oana Moșneagu și Vlad Gherman, regrete după nunta de vis. Ce ar schimba dacă ar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Warren Buffett spune că ar putea rezolva „în 5 minute” una dintre marile probleme ale...