Serviciile de informații israeliene au avut parte de o mare surpriză atunci când a fost percheziționată casa unui lider al grupării Hamas din Gaza.
Potrivit unui anunț făcut de Ambasada Israelului în România, nu mai puțin de 1,3 milioane de dolari au fost descoperite în respectiva locuință, banii fiind „depozitați” în valize.
„Servietele din imagine conțin 5 milioane de shekeli în numerar (mai mult de 1,3 milioane de dolari) și au fost găsite în casa unuia dintre liderii Hamas din Gaza.
Hamas fură resursele din Gaza și ajutorul internațional de la civili nevinovați, în timp ce liderii săi își umplu buzunarele și investesc în terorism”, a transmis Ambasada Israelului pe pagina de socializare.
Supranumit „metroul din Gaza” de către armata israeliană, labirintul de tuneluri de sub teritoriul de coastă a fost conceput, inițial, ca o modalitate de a ocoli blocada israeliană și egipteană, în vigoare din anul 2007.
Sute de tuneluri au fost construite pe sub granița cu Egiptul și în deșertul Sinai, permițând oamenilor, bunurilor și armelor să treacă în Gaza din exterior.
De la războiul din 2014 cu Israelul, rețeaua de tuneluri a fost extinsă, iar Hamas s-a folosit frecvent de ea pentru a facilita lansarea rachetelor.
Un studiu publicat la 17 octombrie de Modern War Institute – academia militară americană West Point – preciza că există 1.300 de tuneluri care se întind pe o distanță de peste 500 de kilometri. IDF (Forțele de Apărare ale Israelului) a transmis la începutul lunii decembrie că a descoperit peste 800 de tuneluri, dintre care 500 au fost distruse. (alte informații AICI)
Citește și: