Cel mai mare aisberg din lume, A23a, s-a pus în mișcare după ce a fost „ancorat” de fundul oceanului încă de la mijlocul anilor 1980.
Acum, blocul uriaș de gheață plutește în derivă e-a lungul coastei Antarcticii, potrivit Smithsonian Magazine. Experții spun că o eventuală ciocnire cu teritoriul britanic Georgia de Sud și Insulele Sandwich de Sud ar afecta viața sălbatică din zonă. Acolo trăiesc foci, pinguini și păsări de mare.
A23a a început să prindă viteză, deplasându-se cu 5 km pe zi.
„De-a lungul timpului, probabil că s-a subțiat ușor și a primit acel pic de flotabilitate suplimentară care i-a permis să se ridice de pe fundul oceanului și să fie împins de curenții oceanici”, a declarat Oliver Marsh, un glaciolog de la British Antarctic Survey.
Citește și: Nu doar Africa se RUPE în două, ci și o țară. Crăpături de sute de metri lungime, apărute în pământ
Aisbergul are o suprafață de aproape 4.000 de kilometri pătrați. Astfel de corpuri se desprind din Antarctica o dată la zece ani.
„Aisbergurile atât de mari pot sta timp de zeci de ani într-un singur loc, apoi într-o zi decid să meargă la o distracție”, a declarat Chad Greene, glaciolog din cadrul NASA Jet Propulsion Laboratory.
A23a s-a desprins din Antarctica în 1986, apoi s-a prins de fundul Mării Weddell.