Donald Trump NU ESTE ELIGIBIL să candideze la preşedinţia SUA, a decis Curtea Supremă din Colorado

Donald Trump NU ESTE ELIGIBIL să candideze la preşedinţia SUA, a decis Curtea Supremă din Colorado
Publicat: 20/12/2023, 08:02
Actualizat: 20/12/2023, 22:05

Curtea Supremă din Colorado a stabilit că Donald Trump nu este eligibil pentru preşedinţie din cauza acţiunilor sale în timpul alegerilor din 2020 şi a ordonat retragerea buletinelor de vot cu numele său de la alegerile primare republicane din acest stat în vederea participării la scrutinul prezidenţial din 2024.

Prin sentința de marți, Curtea Supremă a menţinut decizia de primă instanţă din noiembrie, care concluziona că Trump „s-a angajat într-o rebeliune pe 6 ianuarie 2021” în timpul atacului asupra Capitoliului, dar, pe de altă parte, a considerat că al 14-lea amendament la Constituţie, invocat pentru a-i revendica ineligibilitatea, se aplică unui preşedinte. Ea a suspendat însă această decizie până pe 4 ianuarie, în cazul unui recurs în faţa Curţii Supreme a SUA.

Purtătorul de cuvânt al lui Donald Trump a denunţat marţi decizia „nedemocratică” a instanţei din Colorado, conform AFP.

„Curtea Supremă din Colorado a emis o decizie complet eronată în această seară şi vom merge rapid la Curtea Supremă a Statelor Unite şi vom solicita suspendarea acestei decizii profund nedemocratice”, a spus Steven Cheung într-un comunicat, relatează Agerpres.

Joe Biden, nesigur de candidatura sa dacă Trump nu va candida

Președintele american Joe Biden a declarat, recent, că „nu este sigur” că va candida pentru un nou mandat la Casa Albă, asta în eventualitatea în care fostul președinte Donald Trump nu va candida. Biden a făcut aceste comentarii în timpul unei strângeri de fonduri la Boston.

Joe Biden a declarat, la începutul lunii decembrie, la o întâlnire de strângere de fonduri pentru partidul Democrat că „dacă Trump nu ar fi candidat la președinția SUA, atunci „nu este sigur că ar candida”. Biden a percizat că în condițiile unei candidaturi a lui Trump din partea Republicanilor, atunci nu îl va putea lăsa să câștige.

Reporter: „Ați candida pentru președinte dacă Trump nu ar candida? Biden: Ma aștept. Dar uite, el candidează și eu trebuie doar să alerg. Reporter: Ați renunța dacă Trump ar renunța? Biden: Nu, nu acum!, a spus Biden la o donație din Boston.

Momentul când Biden s-a dat jos din avion ținând mâna la cap, pentru a se feri de lumina reflectoarelor, a stârnit zâmbetul jurnaliștilor prezenți la întâlnire, dar și internauților. Imediat pe Twitter au apărut meme-uri cu Biden.


Un oficial al campaniei lui Biden a declarat pentru CBS News că consilierii președintelui au văzut declarația sa ca pe o continuare a acelorași discursuri pe care le-au subliniat în ultimele săptămâni, respectiv ideea că miza alegerilor este una reală și că democrația însăși este în joc, având în vedere declarațiile controversate, dar și acuzațiile aduse la adresa ale fostului președinte american, din ultima perioadă.

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum au reușit spionii Israelului să se infiltreze în Hezbollah. Liderii grupării au făcut o...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Gabriela a murit într-un accident, iar soțul ei, pompier chemat la intervenție, a leșinat când...
Detalii şocante din ancheta uciderii româncei din Italia. Criminalul a omorât-o cu o mișcare de...
Doi pensionari români, prinși pe aeroportul din Munchen cu bijuterii în valoare de 650.000 de...
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Fosta prezentatoare tv care arată WOW la 54 de ani. La ce aliment a renunțat...
Testul făcut de Elon Musk în România pentru sateliții Starlink. Suntem singura țară din lume...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
Accident teribil în Teleorman! Gabriela a murit la doar 40 de ani, după ce s-a...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Au voie utilajele agricole să circule pe drumurile publice? Cum depășești corect un utilaj de...
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
A fost găsită o planetă CA PĂMÂNTUL în jurul unei stele foarte aproape de noi
Doliu în televiziune. A murit un prezentator celebru: A fost un prieten feroce
Ce tragedie. Marele actor a murit fulgerător
Hohote de plâns la Asia Express! Ce echipă a ajuns prima la Irina Fodor, în...
A fost împușcat la ieșirea din sediul unei televiziuni
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Raluca Moianu, despre căsătoria surprinzătoare a fiicei sale la 19 ani: ”Asta este viața!”
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Temu și Shein, luate în vizor de mai multe țări din Uniu­nea Europeană