Scriitorul Boris Akunin – care a părăsit Rusia în anul 2014 și trăiește la Londra – a fost plasat pe lista „extremiștilor și teoriștilor” de Moscova, după ce a condamnat public războiul lui Putin împotriva Ucrainei, iar pe numele său a fost deschis și un dosar penal.
Comisia de Investigații a Rusiei a transmis că a deschis un dosar penal împotriva lui Akunin sub acuzația de „justificare a terorismului” și răspândire de „știri false” despre armata rusă.
Akunin, în vârstă de 67 de ani, a precizat că este vorba despre un eveniment „aparent minor”, dar o etapă importantă, respectiv interzicerea cărților unui scriitor care este etichetat drept „terorist” în Rusia condusă de Vladimir Putin. Din nefericire, a mai scris Boris Akunin, nu este vorba despre un „vis rău”, ci de o realitate a Rusiei conduse de Vladimir Putin.
„Un eveniment aparent minor, interzicerea cărților, declararea unui scriitor drept terorist, este de fapt o etapă importantă. Cărțile nu au fost interzise în Rusia din perioada sovietică. Scriitorii nu au fost acuzați de terorism de la Marea Teroare.
Acesta nu este un vis rău, asta se întâmplă Rusiei în realitate, de fapt. Ai grijă de tine, nu te pierde dacă te afli în Federația Rusă. Și dacă ai plecat, dar îți este foarte greu într-o țară străină și te gândești să te întorci, nu te întoarce. Noaptea va deveni din ce în ce mai neagră. Dar apoi se vor ivi zori”, a scris Boris Akunin pe site-ul său.
Anchetatorii ruși au percheziționat, marți, editura Zaharov, după ce aceasta a refuzat să nu mai vândă cărți ale scriitorului ruso-georgian Boris Akunin.
„Comisia de investigație vrea toate documentele pe care le deținem – contracte, plăți, totul – legate de Boris Akunin”, a declarat Irina Bogat, directorul editurii, pentru The Moscow Times.
„Suntem singura editură care nu a emis o declarație sau nu a anunțat eliminarea cărților sale de pe site-ul nostru”, a mai precizat Irina Bogat.
Doar un singur angajat se afla la biroul editurii la momentul perchezițiilor, a mai declarat Irina Bogat. „Când angajata a cerut să facă o fotografie a mandatului de percheziție, nu i s-a permis să facă acest lucru, iar telefonul i-a fost confiscat”, a dezvăluit ea.
Citește și: