Damian Drăghici, unul dintre cei mai îndrăgiți artiști români, a vorbit în emisiunea „La Măruță”, de la PRO TV, despre cum a reușit să slăbească 70 de kilograme.
Lupta nu a fost neapărat cu kilogramele în plus, ci cu un „dușman” foarte periculos, spune Drăghici.
De la 163 de kilograme, Damian Drăghici a ajuns acum la 90.
Uluitoarea transformare fizică, dar și mentală a fost posibilă numai printr-o voință de fier. Artistul povestește că a dat cea mai mare luptă cu zahărul, nu neapărat cu mâncarea.
Acum, în dieta lui Damian Drăghici nu mai există pic de zahăr. De asemenea, artistul a renunțat și la gluten, carbohidrați și lactate.
„Eu am avut zile la rând când puteam să trăiesc doar din zahăr, nimic altceva. Când aveam problema, când eram foarte gras, eu nu eram gras de la mâncare, eram gras de la prăjituri.
163 de kilograme am avut, și acum, depinde… Pe timp de iarnă am undeva la 97-99, iar vara am 89-91.
Primul moment când îți dai seama că nu mai poți și, de fapt, dacă poți să înțelegi că zahărul este ascuns, după cum bine, știm, în orice.
De obicei, cea mai mare greșeală este când facem o dietă fără grăsimi. Iaurtul fără grăsimi are zahăr mai mult, tot ce e redus de grăsimi are zahăr mai mult! În spatele zahărului se ascund carbohidrații, dar cel mai evident e zahărul pur”, a declarat Damian Drăghici.
„Combinația celor trei e cea mai gravă – zahărul, glutenul și lactatele!
Înainte de slăbit e mai important felul în care te simți decât slăbitul. De obicei, zahărul nu face altceva decât să îți pună o perdea pe ochi. Cade asupra capului un nor gri.
În zilele în care mi-e poftă de dulce înseamnă că n-am dormit destul, că nu am mâncat grăsimile necesare și nu am mâncat nuci sau somon, friptură. Eu am fost opt ani vegan și de acolo am început să îmi dau seama de lucrul ăsta”, a mai precizat artistul.
Damian Drăghici admite, totuși că și acum mai consumă zahar, dar foarte rar și în special la evenimente, cum sunt sărbătorile.
Artistul spune că își crește și copilul, de aproape 4, urmând aceleași principii alimentare. Cel mic nu a mâncat niciodată zahăr. Mama lui îi face prăjituri cu fructe (banane, de exemplu), în mod special.
Întrebat cum arată un prânz sănătos pentru el, Damian Drăghici a dezvăluit că servește carne de pui sau, dacă e cazul, un orez brun, un cartof dulce și o salată lângă.
„Nu trebuie să lipsească din dieta ta avocado, care e untul naturii, de la Dumnezeu. La fel, nucile, care sunt foarte importante. Apoi, ține de tine dacă poți să respecți dieta Keto, ar fi cea mai sănătoasă”, a mai afirmat Damian Drăghici.